Cele mai puternice femei din România: Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub

Autor: Anca Barbulescu Postat la 20 mai 2013 1453 afişări

Consultant în cadrul KPMG a fost primul pas în cariera Mihaelei Popescu; Mihaela Popescu a lucrat în cadrul firmei vreme de zece ani, trecând prin funcţia de manager şi senior manager şi, ulterior, director al financial advisory services - coordonând echipe de specialişti în juridic, taxe şi mediu.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Din 2005 Mihaela Popescu a intrat în echipa Tenaris Silcotub, ca asistent executiv al directorului general şi a urcat în ierarhie treaptă cu treaptă până la funcţia de CFO al Tenaris Silcotub România; din 2010, este promovată ca CFO pentru România şi regiunea CIS (Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan). Începutul lui 2012 a fost un nou început şi pentru Mihaela Popescu, care a fost numită director de vânzări pentru România, Austria şi Ungaria. Din această funcţie, Mihaela Popescu se ocupă de strategia comercială şi de marketing pentru această regiune.


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-mihaela-popescu-tenaris-silcotub-10889022
10889022
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.