Este şef peste reţeaua de curent electric din Bucureşti şi are în subordine 400 de oameni

Autor: Iuliana Roibu Postat la 29 august 2014 1569 afişări

Cu o experienţă de peste zece ani în domeniul energetic, Mihai Peşte este inginerul-şef al zonei de reţea de medie şi joasă tensiune Bucureşti în cadrul Enel, având în subordine aproape 400 de oameni.

Este şef peste reţeaua de curent electric din Bucureşti şi are în subordine 400 de oameni

Principalele sale responsabilităţi sunt managementul şi implementarea strategiei Enel pentru reţeaua de distribuţie de energie electrică în ceea ce priveşte calitatea tehnică şi comercială a serviciului oferit clienţilor, reducerea pierderilor tehnice şi comerciale în reţeaua de distribuţie, precum şi implementarea strategiilor de dezvoltare sustenabilă.

Anterior, Mihai Peşte a fost responsabil pentru reţeaua de medie şi joasă tensiune Ilfov şi s-a ocupat de eficientizarea pierderilor comerciale de reţea în cadrul departamentului de măsură. Din 2010, timp de un an, a fost detaşat în Italia, parte a unui program de dezvoltare în cadrul companiei, pentru ca ulterior să  implementeze în România practicile însuşite acolo.

Înainte de anul 2006, când s-a angajat în cadrul Enel, a lucrat timp de doi ani în cadrul companiei de electrificare CFR. Mihai Peşte a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.


Mihai Peşte face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/este-sef-peste-reteaua-de-curent-electric-din-bucuresti-si-are-in-subordine-400-de-oameni-13161840
13161840
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.