Ioan Popa
Ioan Popa, Transavia
Ioan Popa a clădit în doar 22 de ani a cladit de la zero Transavia, compania care conduce clasamentul producatorilor de carne de pasare. A obţinut primul milion de euro profit în doar câţiva ani, a investit peste 100 de milioane de euro, iar afacerea sa valoreaza astazi de doua ori mai mult. Secretul sau: s-a sprijinit de-a lungul anilor pe cei cinci fraţi şi surori, implicaţi şi ei în afacere.
Ioan Popa alături de fraţii şi surorile lui, laolaltă cu cumnaţii, cumnatele şi în curând şi nepoţii se află sau s-au aflat, la un moment dat, pe statele de plată ale companiei.
Ioan Popa nu vede în această reţetă decât avantaje. "Nu e niciun dezavantaj să lucrezi cu familia dacă ştii să impui regulile, făcute din prima zi. Iar regulile sunt respectate cu sfinţenie. Cine plăteşte comandă", explică proprietarul Transavia. E obişnuit cu interviurile, mărturiseşte degajat, dar preferă s-o facă rar. Membrii familiei sale sunt însă la prima ieşire sub lumina reflectoarelor.
Ioan Popa şi angajaţii ce se puteau număra pe degetele unei singure mâini a amenajat în 1991, primul an de activitate, ferma de pui într-un vechi CAP şi a produs cât face acum Transavia în numai patru ore.
Ioan Popa a ales să-şi clădească afacerea într-un domeniu care este strâns legat de experienţa sa anterioară. A absolvit Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară (1984) din Cluj-Napoca şi s-a angajat la Întreprinderea Avicolă de Stat din Sfântu Gheorghe ca inginer zootehnist, ajungând în numai un an şef de fermă. În 1998 a fost numit director tehnic şi director general la Întreprinderea Avicolă de Stat din Alba Iulia, iar în 1999 şi-a luat doctoratul în zootehnie în cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Cluj-Napoca.
Ioan Popa, pasionat de schi şi golf, încearcă să-şi dedice mai mult timp vieţii personale şi spune că nicio ofertă din partea investitorilor nu l-a convins până acum. Dimpotrivă, chiar şi în ultimul an a primit mai multe oferte să preia alte firme.
Ioan Popa a anunţat în 2012 că Transavia a inaugurat o nouă unităţe de creştere a păsărilor - complexul avicol de la Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita.
Odată cu această investiţie, Transavia a creat peste 30 de noi locuri de muncă, a mărit capacitatea de producţie a staţiei de incubaţie şi obţinere a puilor de o zi, a fabricii de nutreţuri combinate Sîntimbru, precum şi capacitatea de abatorizare de la Oiejdea, mărindu-se şi parcul auto cu autospeciale care deservesc această fermă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro