Tânăra care conduce cea mai mare fabrică de mezeluri din România
Întreaga carieră a Dorinei Dobre a fost construită, pas cu pas, în industria cărnii, iar acum coordonează activitatea a 600 persoane şi răspunde practic de tot ce înseamnă producţia de mezeluri şi produse din carne a grupului Cristim.
Dorina Dobre s-a angajat la Recunoştinţa, fabrică a grupului Cristim, în urmă cu opt ani. Înainte de a ajunge la conducerea unităţii de producţie „am parcurs tot «fluxul tehnologic»; cunosc fiecare proces din fabrică şi ştiu că ansamblul este format din detalii". Pentru a conduce o astfel de fabrică, sunt necesare cunoştinţe dobândite în fiecare zi. „Învăţ despre oameni, despre produse, echipamente, certificări, securitate alimentară. Trăim într-o perioadă în care totul se schimbă cu repeziciune; în consecinţă şi gusturile, pretenţiile şi aşteptările clienţilor."
Dorina Dobre spune că nu s-a gândit să încerce calea antreprenoriatului, „poate şi din cauză că sunt atât de aproape de Radu Timiş şi văd cât este de dificil. Sunt mulţumită să pun şi eu umărul la această construcţie". Tot ea adaugă că fiind acum angajată într-o afacere antreprenorială, îi place cum se dezvoltă compania, care este acum „cel mai puternic producător de mezeluri din România. Iar eu şi echipa mea suntem răspunzători de produsele grupului". Pe termen lung se vede tot într-o fabrică de produse din carne, „poate cea mai mare din Europa, şi tot parte a grupului în care sunt acum".
FUNCŢIE director general, Recunoştinţa, parte a Cristim
VÂRSTĂ 37 de ani
ACŢIONARIAT Cristina şi Radu Timiş
CIFRĂ DE AFACERI 2012 235,8 mii lei
CIFRĂ DE AFACERI 2011 227,9 mii lei
ANGAJAŢI 600
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.
BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro