Tânărul care gestionează jumătate de miliard de euro în România la doar 29 de ani

Autor: Ioana Matei Postat la 03 octombrie 2013 7717 afişări

Valentin Budeş este de la sfârşitul anului trecut şeful de operaţiuni şi strategie financiară al operatorului de telecomunicaţii Cosmote România.

La 29 de ani, Valentin Budeş ocupă o funcţie de conducere în departamentul financiar, despre care spune că este coloana vertebrală a unei companii atât pentru ariile contabilitate, trezorerie şi salarizare, cât şi pentru zona de bugetare, raportare financiară şi de management, controlling şi cash-flow management pentru toate cele patru companii din cadrul grupului – Cosmote, Zapp, Germanos şi Sunlight. În total, coordonează o echipă de 98 de angajaţi, din care şase îi raportează direct, definind şi punând în aplicare strategia companiei în exerciţiul financiar.

Din departamentul financiar al Cosmote face parte din 2006, unde a pornit ca head of financial reporting şi a evoluat până la poziţia actuală. Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi al unui master în cadrul aceleiaşi instituţii, Valentin Budeş şi-a început cariera ca agent de vânzări pe segmentul business to business la o companie pe nume Laro Impex, însă a intrat după numai un an, la început de 2004, în sfera financiară, devenind contabil la TMF Gontard.

Înainte de Cosmote a lucrat la KPMG România, „de unde am fost reticent să plec, deoarece am muncit foarte mult să am un job în consultanţă, visul oricărui absolvent de ASE", spune executivul. Decizia a fost însă una inspirată în ciuda momentelor dificile regăsite de altfel întotdeauna în carieră. „La Cosmote, am fost primul din noua gardă (odată cu transformarea Cosmorom în Cosmote – n.r.) şi a trebuit să construiesc totul de la zero, alături de managementul existent", povesteşte Budeş. Apoi, punctează şi episodul Germanos/Sunlight care a presupus integrarea operaţională a celor două companii şi, la scurt timp, preluarea şi integrarea Telemobil.

A cochetat de-a lungul timpului şi cu antreprenoriatul. „M-am gândit de multe ori ce şi cum aş putea face dacă ar fi să aleg această cale, dar deocamdată nu am niciun argument să pornesc în căutarea răspunsului la aceste întrebări", conchide Valentin Budeş.

FUNCŢIE finance strategy & operations senior manager

VÂRSTĂ 29 de ani

CIFRĂ DE AFACERI 2012 462,8 milioane de euro

ANGAJAŢI 2.500


100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/tanarul-care-gestioneaza-jumatate-de-miliard-de-euro-in-romania-la-doar-29-de-ani-11447148
11447148
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.