As minti, e drept, prin omisiune daca nu as spune ca am plecat la interviu cu lucrurile acestea bine intiparite in subconstient, chiar daca aveam sa intalnesc un consultant fiscal, nu un agent. Ma gandeam ca din pricina carierei construite in Big Five, apoi in Big Four, apoi lucrand chiar langa seful ANAF, Emilia Dragu, actualmente partener al Taxhouse (membru in reteaua internationala Taxand), este un personaj ermetic inchis in jurul muncii.
Insa mi-a demontat preconceptiile de la "Buna ziua!". Chiar daca a petrecut 11 ani intr-un domeniu fiscal destul de complicat pentru orice outsider, multi dintre ei in cele doua multinationale sau in ANAF, astazi lucreaza intr-un mediu la fel de competitiv, insa mult mai relaxat. Si asta se vede cu ochiul liber. Taxhouse este inca la un nivel romantic si, implicit, foarte dinamic. Toate angajamentele se pot gestiona cu mai multa usurinta, iar mobilitatea unui numar mai mic de colegi este sporita. Inclusiv la distractie.
In prezent sunt 14 consultanti fiscali, incluzandu-i aici pe cei trei parteneri, dar businessul ii impinge spre crestere. "Trebuie sa facem recrutari, pentru ca vrem sa fim aproape de clienti. Acesta este si avantajul nostru fata de o multinationala, unde pentru a vorbi cu un manager te lovesti de trei filtre de secretare.

"
Dezavantajul ar fi lipsa timpului. Pe cand marile companii prefera sa-si formeze personalul dupa chipul si asemanarea lor, la Taxhouse prioritatea zero sunt clientii. Asta inseamna ca trebuie sa aduca si oameni cu experienta, nu numai tineri de pe bancile facultatii (acum sunt cinci "fresh graduates").


Dragoste la prima vedere
Si ea a inceput de pe bancile facultatii, pe cand era studenta in anul III la Facultatea de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE Bucuresti. Atunci a predat cel mai important proiect din toata facultatea. Un CV. De fapt 10 copii din acelasi exemplar, pe care i le-a cerut, cu maxima urgenta, profesorul de Management International. Asa avea sa-si inceapa cariera. In nici doua saptamani, CV-urile au dat rezultate si era invitata la o serie de interviuri de catre cateva multinationale, toate investitii americane. A ales Arthur Andersen. Crede si acum ca a fost dragoste la prima vedere, desi azi stie mult mai multe despre multinationale. Stie ca, odata intrat in sistem, cu greu mai iesi de-acolo, si pentru asta exista o explicatie logica: constrangerea financiara. "Daca un tanar absolvent ajunge sa-si permita o chirie sau o rata pentru un apartament si o masina, este deja constrans financiar. Nu poti pleca cand stii ca ai rate de platit, si poti ajunge astfel sa lucrezi o viata intr-un domeniu nepotrivit."

Nu a fost cazul sau. Ba dimpotriva. Atmosfera de profesionalism nu a coplesit-o, ci a impulsionat-o. "A fost o vara extrem de interesanta. Proiectul in care am lucrat s-a finalizat in toamna, iar eu urma sa-mi intrerup activitatea si sa-mi pregatesc licenta, pentru ca intrasem in anul terminal si ritmul acela de lucru nu mi-ar fi permis, credeam eu, sa-mi inchei studiile."


Big Five devine Big Four
Din fericire pentru ea, s-a inselat. A reusit sa se achite de ambele sarcini. "In timpul relativ scurt pe care il petrecusem in birou, il cunoscusem pe Venkatesh Srinivasan, noul sef al Departamentului de Taxe al biroului local Arthur Andersen. Acesta mi-a propus sa ma alatur echipei lui, fiind de acord cu un job part-time de 6 ore pe zi, timp pe care sa-l petrec traducand in limba engleza legislatia fiscala a Romaniei si invatand fiscalitate, intrucat participarea mea la toate discutiile tehnice din cadrul departamentului era obligatorie."
Insa idealul sau, Andersen, avea sa se prabuseasca mai tarziu intr-un imens scandal privind incalcarea eticii profesionale.

Atunci, in 2002, Emilia Dragu era deja experienced senior consultant. La Andersen, era pozitia premergatoare celei de manager. "A fost socant. Firma a fost pentru noi un standard ideal de business, din toate punctele de vedere. Intelegeam ca incalcarea eticii profesionale se pedepseste greu, dar as fi vrut sa nu ni se intample noua. Ne-am simtit nedreptatiti si privati de un ideal. S-a terminat prea brusc, ca la un infarct." Tot ea spune insa ca urmarea a fost spectaculoasa si oriunde se regasesc intre ei, oamenii din Andersen au o coeziune aparte.
"Spre exemplu, urmaream in aceasta vara, cu ocazia reuniunii anuale a Taxland din Maastricht, o concluzie trasa (informal) de unele dintre numele grele de parteneri de taxe ai Andersen: cu oricata nostalgie am privi in trecut, nu putem sa nu observam prezentul ? viata a mers inainte si oamenii care erau pe atunci juniori, ("fresh graduates", cum ni se spunea), au devenit parteneri in firme de succes."


Going PUBLIC
Romania a fost una dintre tarile in care businessul Andersen a fost preluat de Ernst & Young. Si, chiar daca cele doua companii erau oarecum asemanatoare, prezente amandoua in fostul Big Five, existau diferente. "Era si o chestiune psihologica, pentru ca orice disfunctionalitate o reprosam, evident, schimbarii. In mod cert ne-am straduit foarte mult sa ne transpunem in noua identitate de business si, intr-un final, am reusit."
Insa Emilia Dragu isi dorea deja o noua schimbare. "Devenise rutina si voiam sa fac ceva cu adevarat important. Sa las o amprenta mult mai vizibila de atat." In plus, businessul de zi cu zi din Ernst & Young si celelalte membre Big Four se complicase teribil, pentru ca trebuia sa demonstrezi foarte clar ca un client al diviziei de consultanta fiscala nu face parte din portofoliul de clienti ai unui alt domeniu de activitate al companiei, si asta la nivel international.

Asa ca a ales, in 2005, mediul public. "O schimbare imensa. Nu numai de experiente, dar si de viata. Am intrat intr-o lume cu alt ritm, ale carei actiuni au insa consecinte cu impact major. De aici si lentoarea... trebuie sa traiesti acolo, sa fii pus sa iei decizii pentru a intelege ce inseamna asumarea sau neasumarea lor."
Dar existau si alte schimbari, cu impact imediat. "Din punct de vedere financiar, pe termen scurt, aceasta decizie avea implicatii dezastruoase. Ca si consilier al presedintelui ANAF, salariul meu din cartea de munca nu reprezenta nici macar 1/5 din cel cu care parasisem Andersen cu trei ani in urma." Si-a asumat acel risc, contand pe oarecare economii si pe niste nevoi oarecum minimale ? Nufar, calul, membru cu drepturi depline al familiei, pe care Emilia il intretine si azi, era singurul "consumator" serios la vremea respectiva.


"Doamna director"
Un alt aspect important ce i-a marcat experienta in acea perioada a fost cel legat de gestiunea resurselor umane. In primul rand este vorba de relatiile interumane, nemaivorbind despre problemele strict administrative, ce includeau relatia cu trei uniuni sindicale distincte. "A fost un adevarat soc pentru mine faptul ca, la venirea mea in Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), unii colegi de-ai mei se lipeau efectiv de perete in timp ce ne salutam, mi se adresau exclusiv cu "dumneavoastra" (reciproc valabil), in schimb in discutiile dintre ei isi etalau aparenta "apropiere" fata de "directoare" spunandu-mi pe nume: "Emilia a zis". Era aparent comic, insa denota un stil foarte greu de manageriat."

Insa experienta a fost constructiva. Din toate punctele de vedere. Daca in primele doua luni a fost consilier al presedintelui ANAF, a trecut ulterior, in urma altui examen, in fotoliul directorului executiv al DGAMC. Avea de manageriat un colos cu 500 de angajati si 1.400 de mari contribuabili, 400 doar in Bucuresti. "In doar cateva luni m-am trezit undeva intre forurile superioare de control si pretentiile unor mari companii direct proportionale cu valoarea lor de piata (atunci reprezentau 43% din veniturile de la bugetul de stat)."


"Pana la Dumnezeu te mananca sfintii."
E drept, avea experienta din mediul privat, lucrase cu aceiasi clienti, le cunostea nevoile, deci avea un avantaj.
"Insa era foarte complicat sa te apuci de un proiect si sa treci prin toate birourile pentru aprobari. Simteam nevoia sa vad ca anumite lucruri dau rezultate si, chiar daca am avut reusite, ritmul de lucru si procedurile erau foarte greoaie."
Si asta conduce, inevitabil, la pierderea motivatiei. In plus, toate micile schimbari ce au motivat-o la inceput au ajuns, in cele din urma, sa o oboseasca. Spre exemplu, relatia cu presa era destul de grea, tocmai pentru ca fiscul este perceput ca "lupul mare si rau".
"Orice as fi spus ar fi fost interpretat negativ." In doua randuri s-a trezit in direct cu sarcina clara de a "dezamorsa bombele de presa". Stres mare, dar misiuni indeplinite. Asta pana cand si-a anuntat "demisia" din departamentul de relatie cu presa in care, fireste, nu lucra.

Dar sunt intamplari pe care acum le trece la capitolul intitulat "comice". Are si unul cu reprosuri. Aici, cel mai important lucru pe care si-l reproseaza este ca foarte putini oameni au ajuns sa vorbeasca direct cu ea. "Stiti cum e, 'pana la Dumnezeu ne mananca sfintii'. Asta e problema cu sistemul nostru. Doar cei pe care ii cunosteam mai ajungeau la mine, si asta daca nu ii opreau si pe ei binevoitorii."
Multi dintre clientii cu care astazi se intalneste foarte usor ii reproseaza ca atunci era foarte greu de gasit.
Acum, dupa doi ani petrecuti in ANAF, stie macar ce ar schimba. "Lucrul cel mai grav este ca functionarul public nu este protejat in fata legii. Daca esti dat in judecata, esti pe cont propriu. Toate actiunile lor stau in spatele temerii de a nu ajunge in instanta. Legea functionarului public este foarte buna pentru a-ti pastra postul, dar nu limiteaza cu nimic raspunderile functionarului public. Poate este si motivul pentru care asteptam atat de mult pentru o 'banala' semnatura."


Drumul lung pana acasa
In cele din urma, familia, cu noul sau membru, Tudor, a determinat-o sa revina in mediul privat.
"Aparitia lui Tudor a schimbat radical modul meu de a trece prin viata. Totul are acum alt pret. Totul se masoara in timpul pe care il pot acorda familiei mele. Asa cuantific orice decizie pe care o iau si cred sincer ca este o metoda extraordinara de raportare, intrucat timpul este singurul lucru pe care viata nu ni-l da inapoi, ci se consuma eficient sau ineficient, in functie de alegerile pe care le facem."

Si mai era, bineinteles, si propunerea Taxhouse: oportunitatea de a lucra cu fostii colegi de la Andersen (Angela Rosca si Cristian Radulescu) intr-un mediu mult mai eficient .
"A fost idealul meu de continuare a experientei profesionale. Am spus un 'da' de principiu, stiind ca am sa pierd oportunitatea de a fi acolo inca de la inceput. De la acordul initial si pana la alaturarea mea au trecut un an si patru luni, pentru ca am vrut sa finalizez proiectele pe care le incepusem, dar la Taxhouse am simtit ca m-am intors acasa. Am crescut alaturi de oamenii acestia si aici ma simt in elementul meu." In afara de experienta castigata, lucru incontestabil, Emilia Dragu a parasit mediul public cu sentimente amestecate. Pe de-o parte, satisfactia demersurilor si proiectelor reusite, dar si regrete pentru ca nu a putut face mai multe.

"Pana la urma, rabdarea mea a dovedit ca are limite. Dar e foarte greu de acceptat ca lucrurile se misca atat de incet. Acum macar cunosc sistemul si stiu ca nu pot sa-i cer lucruri imposibile."
Si a mai invatat ceva: "In societatea de azi sa nu astepti prea multa recunoastere din partea tertilor. Multumeste-te cu satisfactia personala pe care ti-o ofera succesul".