Andra Stroe, jurnalist Business Magazin: Impresii după un an de (scris despre) pandemie. „Jobul meu a fost să scriu despre cei care au rămas fără job”

Autor: Andra Stroe Postat la 29 martie 2021 188 afişări

Andra Stroe, jurnalist Business Magazin: Impresii după un an de (scris despre) pandemie. „Jobul meu a fost să scriu despre cei care au rămas fără job”

A trecut puţin peste un an de când mi-am mutat biroul din redacţie în living. Revăd în minte ziua de joi în care, ca într-o scenă clişeică dintr-un film american, am ieşit pe poarta clădirii cu o cutie plină de reviste într-o mână şi un ghiveci de stică cu plante în cealaltă. Nu îmi pierdusem jobul, dar mă încerca un sentiment ciudat. Pentru mine, lumea nu avea să mai fie la fel din acea zi de joi.

Mi-am petrecut primul an de pandemie la bloc, în acorduri de bormaşină, scriind...despre pandemie. Despre cum lucrurile o luau razna şi businessurile puneau lacăt pe uşă: afaceri cu tradiţie sau abia pornite. Jobul meu a fost să scriu despre cei care au rămas fără job şi au fost nevoiţi să îşi abandoneze visurile. Am scris despre prăbuşirea industriei turismului în timp ce îmi anulam biletele de avion şi reprogramam concedii. Am scris despre platformele de food-delivery, în timp ce deveneam client fidel, după ce euforia lucratului de acasă şi a gătitului de reţete sofisticate se evaporase. Am scris despre depresiile corporatiştilor, în timp ce le trăiam pe ale mele.

Dar am scris, în acelaşi timp, şi despre cum românii şi-au făcut curaj să lupte în continuare, unde s-a putut, sau să o ia de la capăt, unde a fost nevoie. M-am bucurat să aflu că au continuat să inoveze, să digitalizeze, să devină mai sustenabili, să se reinventeze şi că au avut curajul să îşi deschidă businessuri în plină criză.

M-am bucurat să văd că 2020 a fost anul în care românii şi-au (re)descoperit hobbyuri: grădinăritul, gătitul, cântatul, cusutul, sportul şi nu numai.

M-am bucurat să văd că în plină pandemie românii şi-au păstrat romantismul şi au continuat să cumpere flori pentru cei dragi chiar dacă este criză.

M-am bucurat să văd că românii au continuat să călătorească şi să descopere că există şi alte destinaţii în afară de Grecia, Turcia şi Egipt; cum ar fi România. Şi că au făcut-o mai responsabil, folosind de exemplu, mai des, asigurările de călătorie.

M-am bucurat să-i văd pe români mai solidari şi gata să se mobilizeze pentru ceilalţi, chiar dacă a fost vorba de necunoscuţi.

M-am bucurat să aflu că românii au citit mai mult, lucru reflectat în cifrele de afaceri şi vânzările record raportate de businessurile de profil.

Primul an de pandemie a fost despre o luptă continuă pentru viaţă şi despre curajul de a trăi în orice condiţie; despre adaptabilitate şi solidaritate; despre bucuriile mărunte şi obiectivele pe termen scurt.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.