Evaluarile din a doua categorie erau toate sceptice si se intrebau daca "De veghe in lanul de secara" s-ar fi cuvenit sa ramana in istoria literaturii sau doar a reprezentat un fenomen legat de o epoca si de o generatie. Si totusi nimeni nu si-a pus probleme de acest gen recitind "Herzog" la moartea lui Saul Bellow sau "Cei goi si cei morti" la moartea lui Norman Mailer. De ce atunci in cazul lui Holden Caulfield, eroul cartii lui Salinger?

Eu cred ca sunt un cobai bun. Romanul apare in 1951, este tradus in italiana un an mai tarziu pentru editura Casini cu titlul nu prea promitator de "Viata de om", trece neobservat si are succes de-abia in 1961, cand este tiparit de editura Einaudi sub titlul de "Tanarul Holden". Este asadar "madlena" proustiana a celor ce erau adolescenti la inceputul anilor '60. Eu la acea vreme aveam 30 de ani, eram preocupat de opera lui Joyce, iar Salinger mi-a scapat. L-am citit, aproape din obligatie documentara, de-abia in urma cu zece ani, si m-a lasat indiferent. Cum se explica?

Intai de toate, nu mi-a evocat nicio pasiune adolescentina; in al doilea rand, probabil acel limbaj tineresc utilizat in mod atat de original era deja depasit (se stie, tinerii isi schimba jargonul in fiecare anotimp), prin urmare suna fals; si in fine, din anii '60 pana azi, "stilul Salinger" a avut o asemenea soarta si a fost reprodus de atatea alte romane, incat nu putea sa nu-mi para manierist si in orice caz deloc inedit si provocator. Romanul a devenit neinteresant din cauza marelui succes repurtat.

Aceasta te duce cu gandul la cat de mult conteaza circumstantele in istoria "norocului" unei opere, contextul istoric in care apare si raportarea la insasi viata cititorului. Un exemplu la un alt nivel: eu nu apartin asa-numitei "Tex Generation" si raman intotdeauna uluit cand aud pe cineva ca se declara crescut cu mitul lui Tex(2). Explicatia e simpla: Tex apare in 1948, iar eu, deja licean la acea epoca, incetasem a mai citi benzi desenate si aveam sa ma intorc la ele de-abia pe la 30 de ani, in epoca lui Charlie Brown(3), odata cu redescoperirea unor clasici precum Dick Tracy sau Krazy Kat, si debutul marii traditii italiene cu operele lui Crepax si Pratt(4). In acelasi fel, preferata mea dintre benzile desenate ale lui Jacovitti(5) a fost cea cu Pippo, Pertica si Palla (anii '40)(6) si nu Cocco Bill.

Dar sa ne ferim a reduce totul la chestiuni personale. Este clar ca cineva poate detesta Divina Comedie pe motiv ca, la epoca cand trebuia s-o studieze, suferea de pe urma unei ingrozitoare deziluzii amoroase, dar acelasi lucru i se putea intampla si cu filmele lui Toto(7). Totusi, nu trebuie sa ne lasam in voia viciului deconstructivist conform caruia nu exista niciun sens al textului si totul tine de interpretarea data de cititor. Ne putem intrista amintindu-ne de "Toto, Pepino e... la malafemmina"(8) pentru ca ne-a parasit iubita tocmai in ziua cand am mers sa-l vedem, dar aceasta nu exclude ca, la o analiza impartiala, episodul scrisorii catre Dorian Grey sa apara a fi o capodopera de ritm si de dozaj al efectelor comice. Si-atunci, daca valoarea artistica a unei opere poate fi evaluata in mod independent de circumstantele receptarii noastre personale, ramane chestiunea ratiunilor succesului sau ale insuccesului ei intr-o anumita epoca.

Cand poate fi legat succesul unei opere de perioada (si contextul cultural) in care apare? De ce "De veghe..." ii fascineaza pe tinerii americani la inceputul anilor '50, dar in aceeasi perioada ii lasa indiferenti pe tinerii italieni, cei ce o vor descoperi de-abia zece ani mai tarziu? Si nu e suficient sa ne gandim la mai marele prestigiu editorial si la capacitatea publicitara a editurii Einaudi fata de Casini.

As putea cita multe opere care au capatat o popularitate si o apreciere critica de care nu s-ar fi bucurat daca ar fi fost publicate cu zece ani inainte sau cu zece ani dupa. Anumite opere trebuie sa vina la momentul potrivit. Si de la filozofia greaca incoace, se stie ca "momentul potrivit" sau "kairos" constituie o problema serioasa. A afirma ca o opera apare sau nu apare la momentul potrivit nu inseamna a putea explica si de ce este acela tocmai momentul potrivit. Este vorba despre una dintre acele probleme fara de solutie, cum este a prezice unde va fi miercuri o minge de ping-pong aruncata luni in valurile marii.

NOTE:

1. J.D Salinger, scriitor american, mort la 27 ianuarie 2010.

2. Tex, personaj de benzi desenate.

3. Charlie Brown, personaj de benzi desenate creat de Charles M. Schultz.

4. Guido Crepax si Hugo Pratt, autori de benzi desenate.

5. Benito Jacovitti (1923-1997), unul dintre cei mai faimosi autori de benzi desenate satirice din Italia.

6. Pippo, Pertica si Palla, personaje create de Jacovitti.

7. Toto (1898-1956), mare comic italian.

8. "Toto, Pepino e... la malafemmina", comedie italiana din 1956.