Nu ştiu dacă scapă vreun oraş mare sau mijlociu de frenezia construirii de stadioane noi. După ce am avut sălile de sport, sălile de înot de pe vremea lui Năstase şi a Elenei Udrea, acum toată lumea, toate autorităţile locale, toţi liderii politici din oraş şi din zonă vor să aibă un stadion nou în curtea lor. Au sau nu au echipă, au sau nu au suporteri, toţi s-au abonat la banii statului prin CNI ca să aibă stadion nou. Cred că toate investiţiile în stadioane noi, începând cu Arena Naţională, înseamnă aproape un miliard de euro. Aceste stadioane sunt un minus în bugetul local pentru că nu au cum să-şi acopere cheltuielile de întreţinere din veniturile realizate prin închirierea stadionului către echipele de fotbal sau către alte eveniment sportive, culturale şi politice. Aşa cum arată informaţiile publice, Arena Naţională din Bucureşti, care a însemnat o investiţie de 200 de milioane de euro, are până acum un minus de aproape 20 de milioane de euro, iar pierderile vor continua. România, oraşele au nevoie de stadioane noi. Este o necesitate a condiţiilor actuale de a arăta comunităţii locale că lucrurile se mişcă şi că nu trăim numai din activele făcute pe vremea comunismului. Problema este că aceste stadioane nu au fost şi nu sunt integrate într-un complex imobiliar şi comercial mai mare, care să includă, pe lângă stadion, un mall cu spaţii comerciale, cu zona de restaurante şi cafenele, cu săli de conferinţă. Doar Emil Boc, primarul Clujului, încearcă să adauge stadionului din Cluj aceste funcţiuni. În mod normal, la vremurile actuale, unde interesul oamenilor dintr-un cartier, dintr-un oraş, dintr-o zonă este legat de mall, ar fi trebuit să avem, pur şi simplu, stadionul în mall. Dacă tot statul dă 50-100 de milioane de euro pentru un stadion nou, poate ar fi mai bine să adauge şi un investitor privat, care să vină cu aceeaşi sumă şi să înconjoare stadionul cu un mall. Gândiţi-vă ce interes ar capta acest concept, ce audienţă ar face un meci de fotbal. Şi aşa oamenii se duc la mall mai des ca la biserică, plimbându-se câteva ore prin magazine. Din magazine ar putea apoi merge direct la meci. Aşa, ar veni mai multă lume la meciuri, familii întregi, s-ar mai civiliza puţin spectacolul sportiv, mai ales că ar fi parte din activitatea de shopping sau de entertainment. Marile stadioane din lume  investesc acum miliarde de euro în schimbarea întregului concept, pentru că nu este numai un simplu meci de fotbal care durează două ore, ci este un spctacol de entertainment. Dacă stadionul ar fi în mijlocul unui mall, întreg businessul s-ar schimba. Administrarea stadionului nu ar mai fi la primărie şi nu ar mai fi o gaură neagră care să se degradeze în câţiva ani, ci tot complexul sportiv ar putea fi administrat de către un administrator de mall. Mallul ar cuprinde, pe lângă stadion, hoteluri, săli de conferinţe, chiar şi şcoli, pe lângă spaţiile comerciale şi food-courturile.

În ciuda stadioanelor nou construite, în marea majoritate a meciurilor tribunele sunt goale. Dacă stadionul ar fi plasat într-un mall, sigur tribunele ar fi pline. Şi echipele de fotbal, şi administratorul mallului ar putea să împartă acelaşi suporter, care este şi vizitator/client al mallului. Iaşiul, un oraş care se ridică din punct de vedere economic datorită războiului din Ucraina, ar putea să discute cu Iulian Dascălu, principalul acţionar de la mallurile Iulius din ţară, şi să găsească un concept al viitorului, aşa cum este acum la Real Madrid, Barcelona, sau cum vor să facă proprietarii de la Manchester United sau Chelseay. Acelaşi lucru s-ar putea face la Timişoara, pentru că până acum este doar o machetă a viitorului stadion. Stadioanele care se fac acum, noi-nouţe, vor ajunge foarte repede să aibă soarta sălilor de sport şi a bazinelor de înot, care au fost o afacere a firmelor de construcţii din jurul partidelor. Iar acum, aceste săli şi bazine de înot au ajuns nişte epave, pentru că primăriile nu au bani să le întreţină şi nici să asigure activităţi sportive şi de entertainment în jurul lor.

Această problemă a stadioanelor, care se bazează pe un concept trecut, îmi aduce aminte de subiectul Gării de Nord, care reprezintă o ruşine pentru o Românie care a crescut din punct de vedere economic de zece ori în ultimii douăzeci de ani. În loc să facem din Gara de Nord, care este tranzitată în fiecare zi de mii de oameni, un imens mall deasupra gării, Ministerul Transporturilor alocă bani doar pentru cârpirea infrastructurii Gării de Nord. În loc să avem un proiect privat de un miliard de euro care să schimbe faţa Gării de Nord, care să reprezinte un reper al capitalei unei ţări care a ajuns la cel mai ridicat nivel economic din istorie, cu un PIB de 350 de miliarde de euro în acest an, noi stăm într-o refacere de câteva zeci de milioane de euro care nu va duce nicăieri. Dacă te duci la Washington, gara este pur şi simplu într-un mall, iar acest proiect a fost făcut acum câteva decenii. Autorităţile, cele care deţin aceste active publice, sunt rămase în urmă şi irosesc sute de milioane de euro pe nişte active care ar putea să producă ele însele sute de milioane de euro dacă le-ai schimba conceptul şi le-ai integra într-o idee mai largă. Problema nu ar fi banii, chiar deloc.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)