Acelaşi lucru l-au spus şi părinţii sau bunicii noştri, acelaşi lucru l-am spus şi noi când ne-am angajat, la începutul anilor ’90. Părinţilor noştri li s-a topit pensia prin inflaţie, instrumentul folosit de România, de Banca Naţională pentru a ţine în viaţă statul, administraţia, economia.

Inflaţia, salariile sub inflaţie, pensiile sub inflaţie au fost preţul plătit sub acest model de supravieţuire.

Generaţia părinţilor noştri s-a trezit la pensie fără bani, cu un nivel al costurilor zilnice în creştere şi fără posibilitatea unui job suplimentar.

Pe baza acestei experienţe, noi sau cei care intră pe piaţa muncii acum trebuie să ne gândim cum vom arăta peste 25-30-40 de ani, pe câţi bani ne vom baza atunci când piaţa muncii ne va da reject.

Indiferent cât de buni profesional sunteţi, la un moment dat vârsta este un indicator mai puternic în faţa unui angajator.

Pe piaţă au început să apară modele pentru pensia suplimentară, pensii private, care fac simulări pentru viitor. De asemenea, sunt fonduri mutuale sau fonduri de investiţii care, pe baza datelor actuale, pot să îţi simuleze ce bani ai putea să ai peste mulţi ani. Sunt bănci care îţi arată ce bani poţi să economiseşti şi cum va arăta contul tău peste 50 de ani.

Toate aceste instrumente, toţi aceşti administratori de bani speră să treacă testul timpului. La ce mişcări dinamice sunt pe pieţele financiare, întrebarea este cine va rezista mai mult: clientul, adică tu, sau societatea de administrare, care îţi prezintă viitorul?

În criză, au fost câţiva giganţi mari, în frunte cu AIG, ING, Merill Lynch, Lloyd’s, Erste etc., care au fost la un pas să intre în istorie. Noroc cu banii de la stat, care au salvat aceste grupuri financiare care de-a lungul anilor au vândut pe bandă rulantă produse financiare de investiţii, economisire, de viaţă.

Pentru cei care s-au angajat la începutul anilor ’90 şi care ar fi pus deoparte câte 10 dolari pe lună până în anul 2000 şi apoi câte 100 de dolari/euro după 2000, contul ar trebui să aibă acum cel puţin 20.000 de euro.

Cu încă 25 de ani de muncă, la 100 de euro puşi deoparte, ar trebui să se mai adune încă 30.000 de euro în contul privat.

Deci la pensie ar trebui să ai puşi deoparte, banii tăi, cel puţin 50.000 de euro. Nu ştiu câţi dintre voi aveţi sau veţi avea acest cont. La nivelul dobânzilor actuale, o dobândă anuală de 1% v-ar aduce un câştig anual de 500 de euro, adică vreo 50 de euro pe lună. Cât era salariul mediu pe lună la începutul anilor ’90 în România.

Cu aceşti bani nu vă descurcaţi.

Aşa că trebuie să economisiţi mai mult acum, pentru a vă asigura un câştig mult mai mare când veţi ieşi la pensie.

Dacă în acest moment aveţi, să spunem, un nivel salarial de 1.000-1.500 de euro pe lună, ar trebui să puneţi deoparte cel puţin 200 de euro pentru a încerca peste 3-4 decenii să vă menţineţi cât de cât nivelul de trai, fără să suferiţi o cădere majoră.

Noi, românii, nu suntem daţi ca exemplu în privinţa economisirii, pentru că noi funcţionăm pe ideea de ”trăieşte clipa“.

Dar pentru cei care au şansa să prindă pensia, fără bani deoparte, fără active în spate, apartamentul propriu şi un apartament dat în chirie, căderea va fi dramatică. Uitaţi-vă în jurul vostru. La acest lucru se adaugă şi costurile pentru menţinerea sănătăţii, care vor creşte.

Nu aş putea să spun cuiva ce să facă, cum să economisească, unde să-şi pună banii – la bancă, într-un fond mutual, într-o pensie de viaţă, în acţiuni la bursă, în obligaţiuni, în titluri de stat, într-un apartament, într-un teren, în aur, bijuterii.

Fiecare plasament are plusuri şi minusuri, dar de obicei toate merg cu piaţa. Cele mai multe plasamente cresc când piaţa creşte şi scad când piaţa scade. Foarte rar găseşti ceva care să te protejeze de fluctuaţiile vremurilor. Şi, oricum, sunt foarte puţini cei care au curaj să-şi investească banii în ceva exotic, unde nu multă lume se duce sau îşi pune banii. Aceasta este natura umană, să meargă cu turma.

Ideal ar fi ca orice câştig care este mai mare decât piaţa să fie luat şi pus deoparte, în alte instrumente, mai conservatoare. De la un anumit nivel încolo, conservarea a ceea ce ai este mai importantă decât un câştig peste media instrumentelor din piaţă. De aceea se duce lumea în Elveţia, nu să câştige, ci să-şi conserve ceea ce are.

Important este să facă ceva, să fie disciplinat şi să nu uite că fiecare an care trece înseamnă o şansă mai mică pe piaţa muncii în viitor.

Întrebarea pe care ar trebui să v-o puneţi este cât ar trebui să am şi cum astfel încât să ajung la minimum 500 de euro pe lună din activele pe care le am, pe care le-am economisit şi adunat în timp.

Cei 100-200 de euro de la stat nu vă vor ajunge dacă acum sunteţi obişnuiţi cu peste 1.000 de euro pe lună. În caz că nu ştiţi, punctul de pensie creşte la 1.000 de lei din acest an.