De aici puţinele evenimente negative petrecute, de aici disciplina, dacă putem să-i spunem aşa, de aici impactul mesajului, indiferent de numărul celor adunaţi. Situaţia s-a repetat în toate oraşele unde au avut loc manifestaţii şi unde portretul robot al protestatarului a fost acelaşi ca în Bucureşti.

Respectivul portret robot îmi indică ceva extrem de important: faptul că, după criză, clasa de mijloc din România şi-a revenit şi pare să îşi ia în serios rolul de coloană vertebrală a societăţii. Inginerii, medicii, finanţiştii sau antreprenorii asigură, dacă sunt în număr mare, o infrastructură umană care ţine societatea în mişcare, sunt fundamentele şi acoperişul acesteia, o fac inovatoare, mai puţin coruptibilă, ba chiar dispusă să se implice, într-o mare măsură, în problemele obştii.

La capătul opus al societăţii se află imobilismul, supuşenia şi inerţia, masele manevrabile.

Şi poate că în viitor politicienii vor trebui să se gândească nu în ce fel pot să atragă voturile sărmanilor ce pot fi cumpăraţi cu ulei şi găleţi, ci în ce fel trebuie să acţioneze pentru a încheia un parteneriat cu clasa de mijloc.

Clasa de mijloc a lipsit din tabloul primului deceniu de capitalism al României, ea apărând undeva la începutul noului mileniu. Apariţia sa se leagă direct de plusul de venituri apărut în urma introducerii impozitului unic. În 2008, an în care românii au început să simtă criza, studiile companiilor indicau, luând în calcul numai cifrele oficiale, fără economia gri sau veniturile anumitor categorii de muzicanţi, că din clasa de mijloc făcea parte cel mult 20% din populaţie.

După trei ani de criză, aceleaşi studii indicau reducerea cu mai mult de jumătate a clasei de mijloc; pentru comparaţie, mai trebuie spus că o realitate economică stabilă se clădeşte pe o clasă de mijloc care reprezintă 60% din populaţie. În februarie 2011, 80% dintre orăşeni se declarau afectaţi într-o măsură oarecare de criză şi numai 7% spuneau că nu simt efectele crizei economice, iar procentul clasei de mijloc din ansamblul societăţii a scăzut la circa 8%. Să nu uităm nici faptul că am pierdut clasă de mijloc şi în momentul în careoameni educaţi, cu putere de muncă şi bine pregătiţi, au preferat să plece în străinătate, exodul personalului sanitar, al medicilor, fiind unul dintre exemple.

În climaxul crizei scăzuseră îngrijorător şi elanurile antreprenoriale ale românilor, pentru că mai existau doar 160.000 de patroni, mai puţin de jumătate faţă de 1993, când număram 393.000 de proprietari de firme. Sigur că pot exista explicaţii pentru această evoluţie, cum ar fi transformarea micilor întreprinderi ale decretului lege 54 în SRL-uri şi SA-uri, concentrări de activităţi, creşteri de fiscalitate sau talentul antreprenorilor şi puterea acestora de a rezista pe o piaţă care un deceniu şi mai bine numai comodă nu a fost.

Pe de altă parte, a lega clasa de mijloc strict de bani este o greşeală.

Pentru a fi într-adevăr clasă de mijloc, trebuie luate în calcul şi alte aribute care fac din respectiva categorie socială o componentă a progresului social şi economic, cum sunt credinţa în valorile burgheze, manierele, statutul şcolilor terminate, zona socială în care se mişcă.

Nu suntem singurii care trăiesc un astfel de fenomen: în urmă cu câţiva ani, în 2013, am văzut reacţia pomenitei clase de mijloc în Turcia – vă amintiţi de revolta populară determinată de tăierea unor copaci? În fapt era vorba de aceeaşi clasă de mijloc care pur şi simplu nu voia să piardă ce câştigase în decenii de muncă susţinută - occidentalizare, un grad de libertate greu de regăsit în zonă, bunăstare.

În paranteză fie spus, iată o mutaţie interesantă: 35 de milioane de oameni din Europa se dovedesc ameninţaţi de sărăcie, conform Băncii Mondiale; în schimb, în jur de 50 de milioane de cetăţeni, cu precădere din Turcia şi spaţiul ex-sovietic au înregistrat o creştere a veniturilor suficient de mare încât să îi plaseze în zona clasei de mijloc.

Aşadar, clasa de mijloc. Clasa care a ieşit cea mai şifonată din criza economică, care a pierdut cel mai mult, care a plătit cel mai mult, ignorată de politicienii europeni şi creditată drept "grupuri marginale" şi "câţiva extremişti" de către Recep Tayyip Erdogan.

Noua luptă de clasă are loc acum între etajele societăţii – politicieni, marii capitalişti, clasa de mijloc – înconjurate de mulţimea care dă "like" în funcţie de interese, simpatii şi convingeri. Un joc interesant, care pune bazele societăţii post-capitaliste.