Sunt cinci actori cheie in ecuatia israelo-palestiniana. Doi dintre ei - premierul palestinian Salam Fayyad si alianta dintre Iran, Hamas si Hezbollah - au strategii clare. E drept, sunt divergente, dar una dintre ele va determina viitorul relatiilor israelo-palestiniene in anii care urmeaza. Momentul adevarului se apropie. Sper sa castige Fayyad. Ar fi bine pentru Israel, America si pentru arabii moderati. Dar cele trei parti au nevoie de propria lor strategie ca sa se intample asa ceva.

Fayyad este cea mai interesanta dintre noile forte care au aparut pe scena politica araba. Fost economist la Banca Mondiala, el abordeaza o strategie diametral opusa celei a lui Yasser Arafat. Arafat a mosit o pepiniera de violenta si conflicte politice; planul lui era sa obtina recunoasterea internationala pentru un stat palestinian si apoi sa-i construiasca institutiile. Fayyad urmareste exact opusul, o lupta nonviolenta de constructie a unor institutii necorupte si transparente si a unor unitati paramilitare si de politie eficiente, pe care pana si armata israeliana le lauda; iar apoi, dupa ce toate acestea vor fi functionale, sa proclame un stat palestinian in Cisiordania pana in 2011.

Strategia lui Fayyad - si a sefului sau, presedintele Mahmud Abbas - castiga tot mai mult teren si este in "conflict direct cu reteaua de rezistenta: Iran, Hezbollah si Hamas", apreciaza Gidi Grinstein, presedintele Institutului Reut, unul dintre principalele institute de cercetare politica din Israel.

Strategia Iranului, explica Grinstein, este simpla: sa distruga Israelul printr-o combinatie de conflicte asimetrice - cum este razboiul dus de Hezbollah din Libanul de sud si cel dus de Hamas din Gaza; sa delegitimeze Israelul acuzandu-l de crime de razboi cand se lupta cu Hamas si Hezbollah, care ataca de la adapostul populatiei civile; sa duca intr-un registru religios conflictul, transformandu-l intr-un conflict intre musulmani si evrei, concentrat pe simboluri cum e Ierusalimul; in fine, sa atraga Israelul intr-o "supraintindere imperiala", adica sa pastreze ocupatia evreiasca asupra celor 2,5 milioane de palestinieni din Cisiordania, ceea ce - cred Iranul si acolitii sai - va duce la "implozia Israelului".

De aceea, fayyadismul - care vrea sa inlocuiasca ocupatia israeliana din Cisiordania cu un stat palestinian independent - este azi cea mai mare amenintare la adresa strategiei Iranului.

Asa incat cel mai inteligent lucru pentru celelalte trei parti amintite putin mai sus ar fi sa aiba o strategie clara de a sprijini fayyadismul. Dar o au?

De cand Israelul a ocupat Cisiordania si populatia palestiniana de aici in 1967, israelienii s-au confruntat cu o dilema. Vor un stat evreiesc, un stat democratic si care sa cuprinda tot teritoriul israelian, inclusiv Cisiordania? In aceasta lume sunt posibile doar doua din trei: Israelul poate fi al evreilor si democratic, dar nu daca pastreaza Cisiordania, pentru ca palestinienii de acolo si arabii israelieni ii vor depasi in numar pe evrei in cele din urma. Poate fi un stat evreiesc si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci nu mai poate fi democratic, pentru ca arabii vor fi majoritari. Poate fi democratic si sa pastreze si Cisiordania, dar atunci nu poate fi evreiesc.

Eu sunt sigur ca premierul israelian Benjamin Netanyahu intelege acestea, si asa se face ca a acceptat principiul solutiei celor doua state. Dar guvernul lui este un amestec imposibil dintre moderatii din Partidul Muncii si ultrareligiosii si ideologii nationalisti care cred ca Israelul nu are de ales doua din trei, ci le poate avea pe toate trei daca ramane ferm pe pozitie.

Ca urmare, guvernul lui Netanyahu nu poate ignora Statele Unite si pe Fayyad, dar nici nu poate face o miscare decisiva ca sa ajute. Editorialistul Nahum Barnea de la cotidianul israelian Yediot Ahronot l-a comparat pe Netanyahu cu "unul dintre acei soferi batrani care incaleca doua benzi de mers de frica sa nu faca o greseala, facandu-i pe cei din spate sa-i taloneze nebuneste si sa produca accidente. Cand semnalizeaza stanga, de fapt vireaza dreapta. Cand semnalizeaza dreapta, continua sa mearga inainte".

Cele mai multe dintre statele arabe pro-americane nu au nici viziune, nici curaj, asa ca ramane in sarcina echipei Obama sa promoveze fayyadismul, o idee mare, dar care are de infruntat o provocare structurala majora. In 2006-2007, sistemul politic palestinian s-a fragmentat intre Fasia Gaza controlata de Hamas si Cisiordania controlata de formatiunea Fattah, condusa de Abbas si Fayyad. Asa ca astazi, parlamentul palestinian s-ar putea sa nu aiba unitatea sau legitimitatea sa gireze orice fel de intelegere cu Israelul. Prin urmare, America trebuie sa vada cum sa puna in acest context un stat palestinian in Cisiordania alaturi de Israel. Va trebui sa se intample treptat, prima faza fiind infiintarea unui stat palestinian cu "granite provizorii", care sa grupeze mare parte din Cisiordania, fara actualele asezari ale colonistilor israelieni si amanand pentru faza a doua problemele refugiatilor, Ierusalimul si frontierele definitive.

Presedintele Barack Obama a avut 100% dreptate sa traga de maneca Israelul pentru extinderea coloniilor, care submineaza oportunitatile disponibile in momentul de fata; pana acum, avem de-a face cu o carenta a echipei de politica externa a lui Obama la acest capitol. Daca ne vom certa cu Israelul sau, si mai bine, daca vom colabora cu el, sa o facem prin prisma unei mari strategii americane despre care noi credem ca poate duce la un Orient Mijlociu mai stabil.