Articolul de pe mashable.com vorbeşte de Blue Apron, o companie care tocmai primise o finanţare de 135 de milioane de dolari pentru a-şi extinde operaţiunile la nivelul Statelor Unite. Finanţarea primită stabilea valoarea Blue Apron la 2 miliarde de dolari. Ideea celor de la Blue Apron este simplă, livrează ingredientele şi reţeta, iar clientul găteşte; fără bătaie de cap, fără timp pierdut în supermarket, ideal pentru corporatistul grăbit. Bună idee, veţi spune. Aşa au spus şi americanii, care au mai finanţat anterior Blue Apron cu 200 de milioane de dolari. De unde acest interes? Cei din fondurile de investiţii, dar şi analiştii spun că următorul Uber ar trebui să vină din zona alimentară, o afirmaţie care, să recunoaştem, are o logică cât se poate de corectă.

M-am scărpinat în cap, pentru că ideea celor de la Blue Apron am regăsit-o la un moment dat şi în România, iar Business Magazin a scris despre compania care a pus-o în practică, acum exact un an. Este vorba de Cooku Bau, afacere fondată de soţii Tohăneanu, doi tineri care cunosc lumea corporatistă şi lipsa de timp permanentă cu care se confruntă. Cristian Tohăneanu auzise o ştire la radio despre o afacere asemănătoare, au investit 30.000 de euro şi au pornit  afacerea. La momentul scrierii articolului erau optimişti şi spuneau că răspunsul pieţei a fost peste aşteptările lor.

Acum site‑ul cookubau.ro afişează mesajul „Cooku Bau este în vacanţă. Revenim după Paşte. Dar acum este iunie, iar Paştele a fost în aprilie. Poate că antreprenorii şi-or fi luat o pauză prelungită, poate că au pornit altă afacere şi au abandonat temporar Cooku Bau; n-am avut timp să verific şi nici nu e rostul acestui text să lămurească asta. Fapt este că un tip de afacere pentru care, pe alte meleaguri, unii aleargă cu limba scoasă şi oferă finanţări de 345 de milioane de dolari, în România se zbate într-un soi de cvasianonimat, chiar dacă istoria celor doi soţi a apărut în Business Magazin şi alte reviste, pe site-uri sau în manifestări publice.

Există o istorie pe care am mai povestit-o, legată de perioada de început a Apple, a momentului în care Don Valentine, şeful Sequoia Capital, fondul de investiţii care a finanţat Oracle, Cisco, Google, YouTube sau Electronic Arts, s-a prezentat în Rolls-ul personal la uşa garajului unde unul, Jobs, şi unul, Wozniak, făceau un computer. Don a coborât din maşină şi a văzut ce făceau cei doi şi le-a dat bani, iar Apple a devenit, pe urmă, cea mai mare companie din lume.

De ce nu au primit soţii Tohăneanu o ofertă pentru ceea ce alţii definesc Uberul din alimentaţie? În cazul în care Blue Apron va deveni o companie internaţională şi va veni în România, ne putem închipui uşor „uau-urile admirative care o vor însoţi şi mirările şi exclamaţiile şi restul. Dar noi am avut ideea aici! De ce nu s-a întâmplat ce ar fi fost firesc să se întâmple?

Docţii care vor începe să-mi explice despre diferenţele de piaţă, cultură, dimensiuni sau cine mai ştie ce altceva să se abţină. Le ştiu şi eu şi le trăiesc de ani buni, de când fac presă economică. Cred că cei de la Cooku Bau ar fi fost cumva îngroziţi de perspectiva unei finanţări de sute de milioane şi li s-ar fi potrivit mai degrabă sutele de mii, cât să se extindă în marile oraşe ale României. De aici la Sofia sau Budapesta ar fi fost doar un pas, prin franciză de exemplu. Şi de acolo la Viena sau la Paris. De ce să nu privim aşa?

Cazul celor de la LiveRail este exemplul perfect că se poate.

Problema reală este de lipsă de informare, de indiferenţă şi de lipsă de anvergură. Este vorba de faptul că oamenii nu citesc presă economică şi nu sunt implicaţi, deci indiferenţi. De imaginea unui mediu de afaceri afectat de corupţie. De faptul că finanţările se află la inşi pierduţi în suficienţa propriilor limitări. De faptul că nu prea avem business angels reali, care să alerge ei cu limba scoasă după următorul Uber. În care să creadă necondiţionat.

Sper ca la următorul Paşte soţii Tohăneanu să pornească afacerea peste hotare.Ilustrez cu „Bacchus bolnav al lui Caravaggio, un tablou ciudat, care contrastează cu imaginea obişnuită a zeului petrecăreţ, pictat de un ins care şi-a trăit viaţa cum a crezut de cuviinţă. Şi a murit foarte tânăr.