Neaşteptat, în această sumă, cea mai mare pondere au avut-o artele grafice, plastice, arhitectură şi design, cu aproape 20 de miliarde de euro şi peste 300.000 angajaţi, urmate în top de televiziune (15 miliarde euro) şi presă (11 miliarde euro).  La care se adaugă contribuţiile industriei spectacolului, producţia muzicală, industria cinematografică, radio, cărţile şi jocurile video.

Dacă ne uităm în România, cultura a creat în 2011 (ultimul an în care sunt date disponibile, conform Institutului Naţional de Statistică) 1,42% din produsul intern brut şi a crescut în fiecare an de criză economică sau cel mult a stagnat: 0,72% în 2008, 0,99% în 2009, 1,42% în 2010 şi tot 1,42% în 2011. Ceea ce demonstrează o rezistenţă remarcabilă la condiţiile economice dificile din acei ani. Practic, ponderea culturii în PIB s-a dublat în doar trei ani.

Dacă facem o comparaţie cu celelalte sectoare ale economiei naţionale, evoluţia contribuţiei culturii a fost de departe cea mai spectaculoasă, fiind urmată în evoluţia pozitivă de un alt domeniu prea puţin susţinut pentru dezvoltare: activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, care au crescut de la 3,8% în PIB în 2008, la 5,6% în 2011. În acelaşi timp însă, contribuţia comerţului cu ridicata şi cu amănuntul a scăzut cel mai dramatic, de la 19,3% în 2008, la 11,3% în 2011, ceea ce arată că vremea în care mulţi ne doream să ne facem patroni-comercianţi e clar apusă, în timp ce activităţile cu valoare adăugată mare încep să crească în importanţă.

Şi, cu toate acestea, tendinţa nu e suficient subliniată. În aceşti ani (2008-2013), s-a discutat despre industrii “hot”, precum proiectele de energie regenerabilă sau serviciile medicale private, fără să se fi suflat niciun cuvânt despre cultură. Nimeni nu vorbeşte despre potenţialul economic al culturii iar investitorii din domeniu sunt cvasi-inexistenţi.

Motivul principal este faptul că aceia care fac cultură nu sunt văzuţi ca activând într-o industrie, ci făcând un fel de artă pentru artă. Ba este chiar degradant să te gândeşti la artă ca având potenţial comercial, pentru că atunci rezultatul este, cu siguranţă, făcut pentru bani şi nu are suficientă valoare artistică. E nevoie de mai multe proiecte care să demonstreze contrariul. De exemplu, vâlva pe care a făcut-o ştirea că una dintre picturile artistului român din Cluj, Adrian Ghenie, a fost vândută de casa de licitaţii Sotheby’s cu 140.000 EURO.