Scheletul a iesit din dulap. Ar putea fi inceputul unui roman de succes, dar nu e decat inceputul unei posibile transformari, dramatica pentru politica romaneasca.

Scheletul a iesit din dulap si acum se lafaie fara rusine pe prima pagina a ziarelor. Cand, in urma cu doar cateva saptamani, scriam despre posibila combinatie PNL-PD-PNTCD in vederea crearii unui Partid Popular menit sa joace un rol important in viitorul parlament european, multi au crezut ca am impins speculatia nitel prea departe. N-a fost insa nevoie decat de un semnal aruncat de presedintele Basescu intr-un cotidian central pentru ca liderii mai mari sau mai mici ai Aliantei D.A. sa recunoasca, nonsalant, ca unificarea PNL-PD ar putea fi doar o chestiune de cateva luni si doua congrese care sa consfinteasca deciziile luate la varf. Am promis atunci ca voi reveni cu amanunte, daca situatia o va cere. Situatia a cerut-o mai repede decat ma asteptam. Partea mai interesanta insa de-abia de acum incepe.

Scheletul va fi iesit din dulap, insa craniul a ramas, pentru moment, tot acolo, bine pitit sub declaratii aparent nevinovate. Urmarind declaratiile oficiale ale presedintilor PNL si PD, am putea crede ca asistam la un mocnit conflict de interese. Doar Tariceanu a declarat sus si tare ca vede viitoarea formatiune ca pe o puternica forta liberala, cata vreme Boc l-a contrazis, sustinand ca PD nu isi va pierde identitatea - prin urmare noua formula politica va imbina fericit virtutile liberalismului cu cele ale social-democratiei. Sa dea Voiculescu, de ciuda, cu sapca-n caini, ca n-a brevetat la OSIM reteta social-liberala sau - iertata-mi fie alaturarea - Dimitrie Cantemir ca n-a brevetat-o pe cea a struto-camilei!

In realitate - o stiu si ei, o stim si noi - jocul acesta al declaratiilor contradictorii nu are drept scop decat crearea unei perdele de fum care sa mai estompeze din evidenta situatiei - si anume ca decizia unificarii a fost luata de multisor, iar castigarea alegerilor a transformat-o in realitate imediata. De ce? Pentru ca din acel moment, partidele Parlamentului European au devenit si ele brusc interesate de coloratura politica a celor vreo 33 de parlamentari pe care-i vom trimite, cu drept de vot, inaintea alegerilor europene din 2008. Membrii PNL si PD mai importanti din esaloanele doi si trei au fost si ei deja informati (ba, in treacat fie spus, unii dintre ei s-au apucat binisor inaintea lui Basescu sa o discute, in cercuri mai mult sau mai putin private) pentru a se evita cacofonia declaratiilor. Pentru a arunca insa un aer de onorabilitate peste intreaga poveste era inca nevoie de un mic program artistic de genul "mai ar vrea, mai nu se lasa". Sa fie primit.

In dulap mai ramane craniul - de care, pana la ora la care scriu aceste randuri, n-a apucat sa vorbeasca decat Dinu Patriciu, care, mai larg de gura, cum il stim, a declarat ca "mirele va fi PNL, iar nasul Partidul Popular European". De unde si pana unde "popular", va veti intreba. Doar in Parlamentul European exista si liberal-democrati, or, ce poate fi mai natural, dupa unificarea liberalilor cu democratii, decat un partid... liberal-democrat? Poate parea la mintea cocosului - si este, in masura in care cocosul nu cunoaste rezultatul alegerilor europene din 2004.

Liberal-democratii n-au apucat decat vreo 88 de locuri, cata vreme popularii se bucura de majoritate relativa cu 268 de fotolii parlamentare (fiind si singurii cu reprezentanti din toate statele uniunii) din totalul de 732, urmati de socialisti, cu 200. Iar cine-mparte, parte-si face. Popularii sunt prezenti ca si grup de sine statator si in Comisia Regiunilor, si in Comisia Europeana, si in Consiliul Europei, ba chiar si in NATO. Acum vine si se leaga de ce Basescu insista cu axa Bucuresti-Londra-Washington si de ce popularii europeni au fost printre primii care au salutat, alaturi de Casa Alba, victoria lui Iuscenko in Ucraina. Pentru moment, viitorul nu mai suna roz - suna portocaliu.

Bine, bine, vor intreba carcotasii, si ce legatura ar fi intre liberalism, social-democratie si populari? Nici una. In toata Europa, partidele populare sunt declarat conservatoare, de sorginte crestin-democrata (de altfel, Partidul Popular Italian a fost fondat in 1919 de catre Luigi Sturzo, un... preot sicilian). Legatura insa o poate foarte bine mosi - dupa cum scriam data trecuta - PNTCD, recunoscut de popularii europeni si disperat dupa atata stat pe marginea campului politic (ba chiat presat, ar spune unii, neoficial, de catre colegii europeni in aceasta directie). Din aceasta perspectiva, ar fi interesant de stiut ce gandeste Ciuhandu la aceasta ora.

Marea necunoscuta insa n-o reprezinta PNTCD-ul. Marea necunoscuta o reprezinta alegerile anticipate. Pentru ca, apud intelepciunea populara, pe toate nu le poti avea, chiar daca te poti stradui. Si cu alegerile anticipate-n pod, si cu unificarea liberal-democrata sub palarie populara nu se poate. Dar despre toate acestea si despre alte posibile scenarii, saptamana viitoare. Doar un schelet iesind din dulap presupune si putin suspans.