Cateodata cred ca traim intr-un film, un fel de cosmar, o versiune cu susul in jos a unui “Inapoi in viitor”. Nu se poate ca in sofisticatul si computerizatul secol al XXI-lea sa ne trezim ca traim acelasi tip de panica - acelasi tip de nebunie financiara, de fapt – care a tot bantuit lumea de la criza bulbilor de lalea olandeza din anii 1630. Sau se poate?

 

Privind retrospectiv la criza lalelelor olandeze si a companiei South Sea, la cele din 1825 si 1907, la cea din 1929, toate par predictibile: ele au fost aduse de ani de exces speculativ, de inovatie financiara care a scapat de sub control si de supraevaluari masive ale activelor, incredibil de evidente post-factum. Trebuia sa urmeze o prabusire. Totul era atat de nesustenabil! Se spune ca Sir Isaac Newton si-a pierdut economiile de o viata in falimentul companiei South Sea. Iar noi ne gandim ca “un tip destept ca el trebuia sa fie mai atent”.

 

Si totusi iata-ne unde suntem. Islanda este in faliment. Bancile europene tremura. La mai putin de o saptamana dupa ce guvernul federal a aprobat un plan de salvare de 700 de miliarde de dolari care gravita in jurul cumpararii de catre guvern a activelor toxice de la institutiile financiare, Departamentul Trezoreriei a anuntat ca-si va concentra atentia pe un nou plan de a injecta capital direct in bancile care au mai mare nevoie de el. Aceasta ar trebui sa fie solutia pentru salvarea sistemului bancar. Fiecare instrument financiar pe care se bazau investitorii – cu posibila exceptie a certificatelor de trezorerie - ramane sub o presiune serioasa. Pietele de credit au inghetat, iar bancile multinationale gigant se tem sa mai imprumute bani altor banci multinationale gigant. Piata de capital japoneza s-a prabusit cu 24% intr-o saptamana. Panica a ajuns peste tot.

 

In SUA, indicele Dow Jones a scazut 370 de puncte intr-o singura zi, luni, pe 6 octombrie. A doua zi a mai cazut 508 puncte. Miercuri, 189 de puncte. Joi, 679 de puncte, incluzand o prabusire de inca 450 de puncte in ultima ora de tranzactionare. Si nici vineri nu a fost mai bine, desi indicele Dow a cazut cu 128 de puncte si ceva, dar venea dupa o prabusire anterioara de 700 de puncte, urmata de o scadere si o revenire abrupte intr-o singura zi. A fost cea mai proasta saptamana din istoria Dow Jones. Candva, cand se vor scrie cartile de istorie, inevitabilitatea acestei crize – precedata de un exces speculativ, de inginerii financiare de tip Frankenstein si o imensa bula a activelor – va parea generatiilor viitoare pe atat de evidenta, pe cat ne pare noua acum prabusirea South Sea de acum cateva secole. De ce n-am stiut acum mai bine despre ce e vorba? De ce noi, ca specie, avem periodic aceste pusee de nebunie financiara? In timp ce pietele se prabusesc, asta e ce vreau sa inteleg mai mult.

 

“Ce invata omenirea din povestile de dragoste?”, spune James Grant, editor al Grant’s Interest Rate Observer si autor al volumului aflat sub tipar “Dl. Calcul Gresit al Pietei”. Stiinta, spune Grant, este o disciplina care se construieste cumulativ. Experientele nu sunt uitate sau trecute cu vederea, ci pe ele se cladeste ceea ce urmeaza. Dar lumea financiara nu e asa.

 

“Oamenii se avanta in acelasi tip de esecuri pentru ca banii, ca si dragostea, sunt doar partial o experienta intelectuala”, continua Grant. “Banii, ca si sexul, presupun un oarecare efort de gandire – dar si gafaieli si putina experienta acumulata. In finante, procesul este ciclic. Unii oameni invata de la stramosii lor, dar cei mai multi repeta aceleasi greseli. Asa a fost dintotdeauna si asa va fi intotdeauna.”

 

Punctul de vedere al lui Grant, reluat de aproape toti cei cu care am vorbit, este ca nu doar partea analitica a mintii noastre este implicata in judecarea problemelor legate de bani, ci si partea instinctuala si emotionala - ceea ce ne place sa numim fler. De multe ori, flerul ne inseala. Si asta e la fel de adevarat si in cazul bancherilor de investitii cu anvergura, si in cazul investitorilor marunti.

 

Paul Slovic de la Uni­ver­­sitatea din Oregon, un expert in psihologia riscului, sustine ca atunci cand vremurile sunt potrivite – cand pietele cresc, spre exemplu, si bancherii fac milioane tranzactionand instrumente financiare bazate pe ipoteci – “simtul riscului este obturat. Nu te mai uiti atat de atent la semnalele de avertisment”. Dupa Robert Shiller, economist la Yale, “ceea ce stim sigur despre comportamentul uman este ca memoria noastra este influentata de evenimentele recente”.

 

Prin urmare, in timpul unei bule imobiliare e greu sa nu te lasi prins, emotional, de ideea ca preturile pot merge doar in sus, desi partea analitica a creierului stie ca actionand dupa astfel de impulsuri sfidezi logica. Dar in acel moment se instaleaza un fel de euforie de nezdruncinat si nici macar nu ne putem imagina unde se va opri. La fel, cand vremurile sunt tulburi, teama si lacomia ne acapareaza imaginatia si ne pare la fel de imposibil sa zarim vreun licar de speranta. Actionam ca sa ne protejam – asa cum fac bancile care refuza sa imprumute alte banci –, desi aceste actiuni individuale duc la o panica colectiva. Intr-o asemenea situatie suntem noi acum.