Probabil ca in 1988, cand a pus - intr-un birou inghesuit din New York - bazele BlackRock si ale pietei de obligatiuni ipotecare, Laurence D. Fink nu s-a gandit ca va ajunge ca peste doua decenii sa-si vada compania de management de investitii pe primul loc in lume dupa valoarea activelor. Si nici ca acest succes va fi obtinut pe ramasitele fumegande ale pietei de obligatiuni ipotecare, a carei prabusire a marcat inceputul celei mai grave crize economice din perioada contemporana...

La sfarsitul acestui an, dupa ce se va fi incheiat fuziunea cu Barclays Global Investors – divizia de investitii a grupului bancar britanic Barclays, Fink – fiul unui vanzator de pantofi din California - va fi CEO-ul BlackRock Global Investors, o companie cu active totale de aproape 3.000 de miliarde de dolari, cea mai mare de acest tip din intreaga lume financiara cunoscuta. Nu e vorba, BlackRock nu a fost niciodata o companie mica: in 1998, cand a fost infiintata de Fink si de vechiul sau prieten Robert Kapito, BlackRock avea active de un miliard de dolari de la firma-mama (la propriu si la figurat) BlackStone.

Meritul lui Fink este insa ca, cu aversiunea sa proverbiala fata de risc, a reusit sa creasca activele, sa inglobeze nume mari ale lumii financiare – ca divizia de investitii a Merrill Lynch in 2006 si pe cea a Barclays din acest an – si sa ridice compania pe propriile sale picioare pana la 5.700 de angajati si birouri pe marile scene financiare ale lumii. Nu e de mirare astfel ca numele lui Larry Fink - tata a trei copii, dintre care cel mai mare este CEO al propriei companii de investitii, cu active de cateva sute de milioane de dolari – a fost pus in discutie in ultimii ani de oricate ori Wall Street-ul cauta un CEO pentru vedetele sale, fie ca ele s-au numit Merrill Lynch, Citigroup sau chiar Morgan Stanley.

Cum arareori primul loc se cucereste in aplauzele invinsilor, ascensiunea BlackRock este si ea bombardata cu critici venite nu doar de la rivalii din pietele financiare, ci si din mass-media si autoritatile federale americane. Asta pentru ca Fink, o veche cunostinta a secretarului Trezoreriei Timothy Geithner, a castigat in ultima perioada cateva contracte guvernamentale de cheltuire a banilor din pachetul federal de stimulare a economiei. Astfel, din acest an, BlackRock consiliaza administratia democrata (al carei generos sponsor a fost in perioadele electorale) in procedurile de salvgardare financiara a trei monstri sacri de pe Wall Street: Bear Stearns, American International Group si Citigroup.

Tot de la instalarea administratiei Obama, BlackRock a mai castigat alte contracte de consultanta, unul de la Rezervele Federale pentru revigorarea pietei imobiliare si altul pentru evaluarea gigantilor ipotecari federali, Fannie Mae si Freddie Mac, ravasiti de criza economica in 2008. Problema ridicata de cei din exteriorul BlackRock este ca firma condusa de Fink este astfel pusa in pozitia ciudata de a evalua activele (in marea lor majoritate toxice) aflate in proprietatea autoritatilor dupa injectiile financiare masive de anul trecut si de a obtine pentru ele cele mai bune preturi posibile.

In acelasi timp, insa, o alta divizie a grupului condus de Fink are sute de miliarde de dolari de investit – de la fonduri de hedging, guverne straine sau oameni pur si simplu bogati - in orice mai poate aduce profit pe pietele financiare; deci inclusiv in acele active, chiar toxice, pe care tot BlackRock s-a angajat sa le vanda ca sa recupereze pentru autoritatile federale sutele de miliarde pompate anul trecut pentru a preveni haosul total de pe Wall Street. Situatia in care se gaseste acum BlackRock este tipica pentru aporia in care se afla autoritatile americane in ce priveste lumea financiara: groapa pe care Wall Street-ul a sapat-o in timp pentru cei mai lacomi si/sau neatenti dintre jucatorii sai poate fi umpluta de guvernul federal doar cu ajutorul groparilor care pot astfel sa castige din doua parti.