Este improbabil ca preţul acţiunilor să ajungă din nou la nivelurile din anii trecuţi, inclusiv pentru că există un joc speculativ internaţional în desfăşurare, "cu pariuri pe căderea în continuare a preţurilor acţiunilor greceşti", spunea săptămâna trecută Yannis Costopoulos, preşedintele executiv al Alpha Bank, despre cotaţia acţiunilor băncii sale, alături de cele ale altor bănci şi companii cotate la bursa din Atena. După primele nouă luni ale anului, piaţa de acţiuni din Atena era în topul primelor cinci burse din lume cu cele mai mari scăderi (45,33%), după cea din Cipru (58,13%) şi înainte de cea din Egipt (44,43%), Ucraina şi Kenya.

Desigur, ceea ce spune grecul seamănă cu ce a acuzat de atâtea ori ex-premierul Papandreou, de anul trecut încoace, că se întâmplă cu obligaţiunile elene, şi ele ţintă a speculatorilor. Şi cum grecii, nu-i aşa, sunt cam înclinaţi să dea vina pe alţii pentru problemele proprii, pot fi sau nu luaţi în serios. Dar nu numai grecii spun asta. În iulie, şeful UniCredit, Federico Ghizzoni, declara că scăderea spectaculoasă a acţiunilor băncilor italiene, după ce Italia intrase pentru prima dată în colimatorul pieţelor financiare, are legătură nu cu îngrijorarea acestora din urmă că băncile au un portofoliu prea mare de obligaţiuni suverane, ci exclusiv cu speculaţiile investitorilor care fac short selling pe acţiunile băncilor (pariuri pe scăderea viitoare a cotaţiilor), readucând astfel în discuţie aceeaşi practică speculativă contra căreia au luptat şi SUA, şi Germania din 2008 încoace.

La jumătatea lui august, patru ţări (Franţa, Belgia, Italia şi Spania) au interzis temporar operaţiunile de short selling pe acţiunile băncilor lor, după exemplul Germaniei în 2010; interdicţia şi-a făcut însă efectul benefic doar câteva zile, adică până la faimoasa ştire din The Wall Street Journal că Fed e preocupată de soliditatea filialelor din SUA ale băncilor europene, ştire care a făcut ravagii la bursă în preţul acestora, aşa cum avea să facă ravagii şi zvonul din The Mail on Sunday că Societe Generale ar fi fost în pragul falimentului. Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat un regulament de creştere a transparenţei pe pieţele de acţiuni, în virtutea căruia autorităţile de supraveghere naţionale vor fi notificate în cazul existenţei unor poziţii scurte nete semnificative pe acţiuni, imediat ce ponderea lor ar atinge 0,5% din capitalul social emis al unei companii, numai că regulamentul ar urma să intre în vigoare abia din noiembrie 2012.

Iar când e vorba de companii, contagiunea pe bază de zvonuri e iute şi se extinde repede de la o companie la multe altele din sectorul ei, lucru verificat nu numai la bănci, ci şi la imobiliare, construcţii, asigurări, auto şi aşa mai departe. Şi nu numai la acţiuni, ci şi la obligaţiunile emise de ele. "Unii investitori mai întâi vând şi abia apoi pun întrebări", reflecta cu năduf Richard Handler, CEO al băncii de investiţii americane Jefferies, căzută la începutul lui noiembrie sub presiunea short sellerilor alarmaţi de o posibilă similitudine cu situaţia MF Global Holdings, unul dintre cei mai mari brokeri pe instrumente financiare derivate, care a dat faliment la sfârşitul lui octombrie din cauza pariurilor greşite pe obligaţiuni suverane europene. După ce acţiunile Jefferies s-au prăbuşit cu până la 20%, iar obligaţiunile ei au ajuns la randamente duble faţă de august, firma i-a asigurat pe investitori că nu e în situaţia MF Global, a redus la jumătate expunerea pe Europa şi a început să-şi răscumpere din acţiuni, ceea ce a mai remediat situaţia pentru moment.

În alte cazuri, acţiunile companiilor dintr-un sector sunt văzute cu potenţial de pierdere fiindcă nu mai au aceeaşi piaţă ca acum doi ani, un an sau şase luni, iar profiturile companiilor scad (cazul producătorilor de oţel sau aluminiu, afectaţi de ieftinirea metalelor) ori pur şi simplu fiindcă ţările lor de origine au probleme (indicele Euro Stoxx 50, al celor mai bune acţiuni din zona euro, a scăzut cu 19,7% de la începutul anului). În toate cazurile, ce se întâmplă la nivelul statelor afectează evident piaţa acţiunilor: acţiunile europene şi cele ale companiilor americane cu afaceri notabile în Europa au căzut de fiecare dată când a apărut un nou impas legat de finanţarea Greciei, după cum rapoartele negative despre piaţa muncii din SUA au afectat acţiunile firmelor americane.

Ceea ce atenuează însă volatilitatea şi face ca bursele să arate mai bine decât economia reală e "jocul la portar", adică răscumpărarea de acţiuni, cu scopul creşterii cotaţiilor, de către companiile care în ultimii ani şi-au redus drastic costurile cu personalul şi investiţiile în extindere, iar disponibilităţile financiare le folosesc pe bursă. Adică exact ceea ce acuza Warren Buffett zilele trecute când spunea că acţionarii companiilor americane se scaldă în bani, dar această prosperitate nu se mai transmite deloc la angajaţii sau la şomerii americani.

Iar această tendinţă ("de-equitization") se va accentua, devenind o temă globală în strategiile investitorilor vânzători de acţiuni şi ale companiilor cumpărătoare, prezic analiştii Citigroup: "În urmă cu mai mulţi ani a existat în Europa o combinaţie între profituri solide, acţiuni ieftine disponibile şi costuri joase de îndatorate, care a stimulat răscumpărările de acţiuni, fuziunile şi achiziţiile şi creşterea dividendelor. Acum avem de-a face cu aceeaşi combinaţie, numai că de data aceasta se întâmplă la nivel global". Ceea ce pentru investitori şi acţionari e o ocazie de câştig, pentru economia reală e însă un motiv serios de alarmă. Atâta vreme cât companiile nu investesc şi nu angajează, ci preferă să-şi folosească profitul ca să-şi susţină preţul acţiunilor pe piaţă, bursa e departe de funcţia ei de bază de sursă de bani pentru dezvoltare şi barometru al economiei, rămânând un simplu barometru al speculaţiilor de moment.