100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Sergiu Oprescu, Alpha Bank

Autor: Ioana Matei Postat la 30 noiembrie 2017 305 afişări

Absolvent de aeronautică, Sergiu Oprescu a preluat conducerea executivă a Alpha Bank în 2007, fiind membru al boardului băncii româneşti cu capital grecesc din 2005. El ocupă locul 45 în clasamentul celor mai admiraţi CEO de pe piaţa locală

100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Sergiu Oprescu, Alpha Bank

Preşedintele Alpha Bank se autodescrie ca fiind dintre aceia care afirmă că investiţia cea mai bună care se poate face în cariera profesională este în buna reputaţie. „În concepţia mea, reputaţia este un proces continuu de creştere şi dezvoltare personală şi profesională pe toate componentele, de cunoaştere şi pregătire, de comportament, spiritualitate, cultură etc. Este rezultatul procesului pe care îl parcurgem cu toţii, manageri sau nu, de-a lungul evoluţiei profesionale şi personale”, explică Oprescu.

El observă cum în mediul actual de maximă transparenţă şi de o dinamică a comunicării şi a interacţiunii umane la cote extrem de înalte, reputaţia devine structura de rezistenţă pe care se consolidează încrederea. „Este capitalul suplimentar pe care îl aduci într-o organizaţie pe lângă competenţele profesionale. În acelaşi timp, reputaţia are particularitatea că nu suportă fake-ul (falsul), trebuie să se bazeze pe valorile persoanei, pe ADN-ul acesteia altfel, la prima eroare, se va prăbuşi. Pentru că, într-adevăr, construcţia unei reputaţii bune, profesioniste durează o viaţă, zi de zi, dar se poate nărui într-o clipă”, spune el.

Sergiu Oprescu face parte din generaţia tânără de bancheri de după Revoluţie, afirmată în managementul băncilor înainte de a împlini 40 de ani. Din 2015, este şi preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.