20 de ani de Business Magazin. Ce ar fi businessul românesc fără voi, dar şi fără noi?

Postat la 30 septembrie 2024 6 afişări

951este ediţia BUSINESS Magazin pe care o răsfoiţi acum, după (aproape) 20 de ani de activitate a revistei. Sunt cele mai noi pagini din cele în jur de 70.000 unde am scris despre istoria de business a României, pornind de la un deziderat ambiţios: „Vom face cea mai bună revistă de business!” (Laurenţiu Ispir, redactorul-şef de atunci al revistei).

Vă mulţumim că ne citiţi în continuare şi, celor mai mulţi dintre voi, că avem ce scrie datorită vouă. Ne găsiţi în continuare pe print, unde apărem, cu stoicism, săptămână de săptămână, dar şi în anuarele noastre, pe site-ul BUSINESS Magazin (şi pe toate canalele adiacente acestuia), în cadrul evenimentelor – fizice şi online – la emisiuni şi întâlniri de business faţă în faţă!

2007

125/2007

În 2007, BUSINESS Magazin scria despre universul low-cost, creionat între două lumi. De o parte erau companii care se încăpăţânau să facă imposibilul: să livreze un produs sau un serviciu la fel de bun ca al concurenţei, dar mult mai ieftin. De cealaltă parte aveam consumatori care se încăpăţânau să vrea imposibilul: şi calitate bună, şi preţuri mici în acelaşi timp. Rezultatul e o evadare din realitatea obişnuită a pieţei - un fel de lume ideală, unde cei ce nu-şi pot permite să cumpere ceva scump îl au la dispoziţie ieftin, iar cei ce-şi pot permite să cheltuiască oricât se bucură de nişte preţuri reduse. Piaţa de low-cost din România este în continuare dominată de companii străine care au venit în România în ultimii 20 de ani, oferind servicii - în special în domeniul aviaţiei (companiile low-cost), al comerţului (magazinele cu discount) sau al mobilei, dar şi modele low-cost pentru producţia auto sau pentru serviciile financiare.

2008

178/2008

Deschiderea celui mai mare mall din România în primăvara anului 2008 - Băneasa Shopping City - îl aducea în atenţie pe Gabriel Puiu Popoviciu. Ne întrebam de atunci cum a reuşit discretul om de afaceri să construiască un imperiu estimat la câteva miliarde de euro.  Numele lui Puiu Popoviciu este legat de multe afaceri, chiar şi de începuturile Ikea în România, retailerul suedez fiind prezent local iniţial în sistem de franciză, pentru ca apoi să intre direct. Totuşi, cel mai cunoscut proiect al lui Popoviciu şi al partenerului său de afaceri, Radu Dimofte, rămâne şi acum complexul comercial Băneasa, ancorat de Băneasa Shopping City.

2010

298/2010

Într-o analiză SWOT a României (o metodă de analiză folosită pentru a evalua punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările unei organizaţii, unui proiect sau unei strategii; numele provine de la iniţialele termenilor din limba engleză), BUSINESS Magazin observa că România se afla nu numai la intersecţia marilor rute comerciale dintre Asia şi Europa, ci şi între marile rute mondiale ale banilor. Pentru următorii ani, analiştii vorbeau despre schimbări de direcţie ale marilor fluxuri investiţionale, de apariţia unor noi „aspiratoare” de bani, altele decât marile economii occidentale, cele mai favorizate până acum. Ce oferă România pentru a atrage investiţii în prezent?  Răspunsurile oferite atunci sunt cât se poate de actuale şi acum.

2012

2013

410/2013

La începutul anului 2013, BUSINESS Magazin constata că cea mai mare companie din România nu era înregistrată la Registrul Comerţului: avea peste 50.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de dolari, la vremea aceea. Era vorba despre freelancerii care lucrează pe internet, din propria sufragerie sau din vreo cafenea, pentru companii din toate colţurile lumii. Pentru unii dintre ei, proiectele obţinute prin intermediul marilor platforme mondiale de freelancing se traduc într-un salariu comparabil cu al unui executiv de multinaţională, de câteva zeci de mii de dolari anual. Iar valorile au continuat să crească de la an la an.

2014

2017 - 613/2017

Statisticile arată că millennialii nu au cunoştinţele necesare de educaţie financiară pentru a-şi putea gestiona cu abilitate o viaţă independentă, dar în acelaşi timp sunt îngrijoraţi de viitor, cu toate că dau mai mulţi bani pe cafea decât economisesc pentru pensie - era una dintre primele analize din lunga serie ce a urmat, în BUSINESS Magazin şi nu numai, pe tema „Ce fac millennialii cu banii şi de ce ar trebui să se gândească la pensie?”.  „Tinerii ar trebui să se gândească că la un moment dat nu vor mai fi tineri”, răspundea atunci Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori Bucureşti, întrebat care este primul lucru la care tinerii ar trebui să se gândească înainte de a investi pe bursă. Poate părea un truism, însă este o realitate la care foarte puţini tineri se gândesc în continuare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business magazin,
revista,
romania,
lectura

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.