6 morţi în urma inundaţiilor, în ITALIA. Primar: "Situaţia e dramatică" / MAE a emis atenţionare de călătorie pentru nordul şi centrul Italiei/ Numerele de telefon la care românii pot solicita asistenţă consulară

Autor: Dana Stanila Postat la 10 septembrie 2017 112 afişări

Ministerul Afacerilor Externe a emis duminică o atenţionare de călătorie pentru mai multe regiuni din nordul şi centrul Italiei, care se confruntă cu precipitaţii abundente şi vânt puternic.

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că anumite regiuni din nordul şi centrul ţării se confruntă cu fenomene meteorologice intense, caracterizate de precipitaţii abundente şi vânt puternic. Serviciul de Protecţie Civilă italian a anunţat, pentru ziua de 10 septembrie 2017, cod roşu cu pericol de inundaţii şi alunecări de teren în regiunea Liguria, cod portocaliu pentru mai multe regiuni din nordul şi centrul Italiei (Toscana, Umbria, Lazio, Veneto, Abruzzo şi Molise) şi cod galben pentru celelalte regiuni ale ţării”, transmite MAE.

Românilor care călătoresc în Italia li se recomandă accesarea site-ului Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene: http://www.meteoam.it/, pentru informaţii cu privire la starea vremii, actualizate în permanenţă, precum şi site-ul Serviciului de Protecţie Civilă: http://www.protezionecivile.gov.it.

De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344.

Cel puţin şase persoane au murit în urma inundaţiilor în Italia

Cel puţin şase persoane au murit şi trei au fost date dispărute, în urma inundaţiilor din regiunea Toscana, informează site-ul agenţiei Reuters.

O ploaie puternică a afectat duminică noapte, la ora locală 02:00 (03:00, ora României), oraşul Livorno din nord-vestul statului italian.

Şase persoane sunt date dispărute în Livorno, conform ziarului italian Corriere della Sera.

”Situaţia este dramatică”, a declarat primarul oraşului Livorno, Filippo Nogarin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MAE,
ITALIA,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.