A fondat afacerea când avea doar 18 ani. Astăzi îşi vinde produsele peste tot în lume, iar anul trecut a avut venituri de 16 milioane de euro
Am gândit pozitiv într-un moment în care piaţa de specialitate era în descreştere.
Carte de vizită
S-a înscris la Facultatea de Drept, însă nu a terminat-o, pentru că în studenţie, la doar 18 ani, a pus bazele companiei care avea să o transforme într-unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori din industria locală de fashion
A dus genţile şi pantofii produse la Huşi în două dintre capitalele internaţionale ale modei, Paris şi New York
Compania produce în prezent 40.000 de perechi de pantofi şi 25.000 de genţi per colecţie, având două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse) pe an, precum şi colecţii pentru evenimente speciale
CITIT MAI MULTE DESPRE CRISTINA BATLAN
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro