Acest hotel a fost desemnat ca fiind cel mai bun din România

Postat la 14 septembrie 2016 615 afişări

Acest hotel a fost desemnat ca fiind cel mai bun din România

Hotelul Athenée Palace Hilton a fost desemnat cel mai bun hotel din România la cea de-a 23-a ediţie a premiilor World Travel Awards Europe de către un juriu format din experţi internaţionali în industrie, potrivit unui anunţ al companiei. Hotelul a mai primit această distincţie şi în anii anteriori, respectiv în 2014, 2006, 2005 şi 2004.

Începând  cu anul 2017, ANA Hotels va iniţia un proces de renovare completă a camerelor Athénée Palace Hilton, un proces ce se va derula pe o perioadă de 3 ani, dar va demara şi lucrările de proiectare pentru un corp nou de hotel cu aproximativ 70 de camere in spatele actualului Athénée Palace Hilton, precum şi a unei săli de conferinţe de 900 m².

Ana Hotels este una dintre cele mai mari companii de ospitalitate din România dupa cifra de afaceri, cu şapte proprietăţi in Bucureşti, Poiana Braşov, Eforie Nord. Compania, fondată de George Copos, este prezentă de 20 de ani pe piaţa românească. Compania a incheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 28,3 milioane Euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.