Toţii ochii sunt pe Rusia, acolo unde Putin l-a primit în vizită pe noul tovarăş - Kim Jong-Un. E cea mai importantă întâlnire dintre cele două ţări, de la destrămarea Uniunii Sovietice.

Cei doi dictatori s-au întâlnit la Vostocinîi, oraş aflat la 9.000 de km de Moscova - acolo unde e şi cel mai mare centru spaţial rusesc. Putin şi Kim au făcut turul cosmodromului din extremul orient al Rusiei - unde Putin a profitat de ocazie şi s-a lăudat cu noua lui rachetă spaţială de ultimă generaţie - Angara, cu sistemele Soyuz şi chiar cu limuzina Aurus.

Kim studia ca un copil rachetele şi punea tot felul de întrebări despre ele - să vadă dacă-s mai bune decât cele pe care le are acasă.

Acolo a lăsat şi un mesaj în cartea oaspeţilor de onoare: „Aceştia sunt cuceritorii spaţiului! Gloria Rusiei va înflori”. După cosmodrom şi discuţiile care au ţinut mai bine de o oră, Kim Jong Un a fost la prânzul cel de taină - pregătit în onoarea lui.

Kim a jurat credinţă Rusiei: Voi lucra cu preşedintele (Vladimir Putin) pentru a construi fundaţia pentru o nouă eră stabilă şi orientată spre viitorul relaţiilor care va dura un secol. Vom folosi această forţă pentru a construi naţiuni puternice în ambele ţări şi pentru a urmări o justiţie internaţională autentică.

Şi Putin s-a întrecut în laude la adresa prietenului de la Phenian: Un proverb coreean zice: „Hainele sunt bune când sunt noi, dar prietenii - când sunt vechi”. La noi, oamenii zic: „O prietenie veche e mai bună decât două noi”. Aceste proverbe se potrivesc perfect relaţiilor actuale dintre ţările noastre.

După întâlnirile cu Putin, Kim n-a plecat acasă - a rămas să viziteze fabrici în care sunt produse echipamente militare.

Au dezbătut subiectul la Ştiu Hofi, Nemo şi Adrian Sârbu.

”Ce crezi tu că discută, cum suntem noi aici? Aici e Xi, aici e Putin, aici e Erdogan, aici e Kim, aici îl bagă şi pe MBS? Patru cetăţeni, fiecare reprezentând un tip de putere, pe un segment, aproape lider. Rusia ştim cine e, Arabia Saudită, China. Cine e Coreea? Coreea de Nord este singura ţară total militarizată în lumea asta. Singura ţară care trăieşte într-o economie de război din 1951, nu ştiu când a început războiul Coreei. Păi dacă tu numai de asta te ocupi, înseamnă că ai nişte abilităţi. Eu cred că cetăţenii ăştia, când se întâlnesc ei la masă şi virtual şi cred că aceste topice sunt în pricipal duse de ruşi şi nu sunt de ieri, de azi, sunt probabil de nişte luni sau de nişte ani sunt aşa: de ce eu, rusul, trebuie să fiu umilit de americani, să nu mă lase să îmi iau Ucraina, pentru început? De ce eu, turcul, să fiu umilit de europeni şi de americani, când eu am ţara cea mai puternică din Europa ca potenţial de populaţie, potenţial de dezvoltare, comercial? De ce eu, MBS, care sunt tatăl petrolului şi am o ţară uriaşă, să fiu deranjat că l-am tăiat pe ăla cu foarfeca? La şcoală nu tăiem şi noi monştri de hartie chinezeşti? Şi vine şi Kim ăsta şi zice, măi, de ce eu, de 75 de ani, bunicul meu, tăticul meu, tăticuţul meu care ce a făcut, a omorât la nord-coreeni de i-a terminat pe toţi, nu mai scoate unul o vorbă, tăticuţul meu s-a ocupat de arme nucleare, nu le-a dat de mâncare, că nu era cazul, putea să-i ţină morţi de foame, de ce să nu fiu şi eu luat în seamă? Mai ales că a venit Donald Trump şi a vorbit cu mine. Şi a crezut că mă păcăleşte. Dar nu m-a păcălit. De ce? Că eu sunt ca un arici. Am armă nucleară, dar nu am capacitatea de a ataca. Şi am capacitatea de a mă apăra. Cred că oamenii ăştia, în delirul minţii lor, se gândesc că le-a venit vremea. Şi cum se gândesc: se uită. Ce parteneri avem noi în Europa? Ce adversari? Închipuie-ţi că este un meci de fotbal. Că fotbalul tot un război e. Cu cine jucăm noi? Cu Europa. Păi ce, pe ăia nu îi ţin genunchii.”, spune Adrian Sârbu.