O afacere la care sigur nu v-aţi gândit, dar care sparge piaţa. Un tânăr din Bucureşti şi-a pornit cu numai 5.000 de euro un business chiar din propria locuinţă. Ce face i-a lăsat pe toţi cu gura căscată
Ciprian Scutar a pus bazele afacerii Nooca în iunie 2018, printr-o investiţie de 5.000 de euro, din fonduri proprii, însă activitatea businessului a început în luna ianuarie a acestui an, în mediul online.
În prezent, antreprenorul comercializează unt de arahide, unt de migdale şi cremă de ciocolată.
„Totul a început din pasiune pentru gătit. Nu eram mulţumit de ce era în comerţ şi am început să fac unturi şi creme acasă. Am împărtăşit cu câţiva prieteni, iar ei m-au încurajat şi am dat curs ideii. Tot câţiva prietenii m-au ajutat să-mi fac site-ul, iar prietena mea s-a ocupat de logo-ul firmei. Am început cu o investiţie minimă, de 5.000 de euro, deşi m-am gândit la programul Start-Up Nation, dar a căzut, pentru că suntem din Bucureşti şi primim cu 15 puncte mai puţin“, povesteşte Ciprian Scutar, fondatorul brandului Nooca.
Produsele realizate în fabrică se vor adresa segmentului B2B, dar şi altor companii producătoare, din domeniul alimentar, precum laboratoarele de prăjituri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro