100 Cele mai puternice femei din business: Oana Iliescu, Managing director, Cushman & Wakefield Echinox
Cifră de afaceri (estimare, 2022): 10,5 mil. euro / Număr de angajaţi: 80
Oana Iliescu are o experienţă de aproape 19 ani în domeniul consultanţei imobiliare. Din 2011 ocupă poziţia de managing director al Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv pentru România al Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor de consultanţă imobiliară. Din acest rol conduce o echipă de 80 de profesionişti şi coordonează activitatea operaţională şi financiară a companiei. Ea s-a alăturat echipei Echinox în 2004 şi a format echipa de retail (închirieri spaţii comerciale) a companiei, alături de care a contribuit la dezvoltarea mai multor centre comerciale şi la extinderea reţelelor de magazine ale unora dintre cei mai mari retaileri internaţionali şi locali.
„Cred că o echipă motivată, implicată şi performantă reprezintă măsura succesului unui lider. Stabilitatea echipei este o altă expresie a a eficienţei unui lider – capacitatea de a se adapta, de a crea oportunităţi de dezvoltare pentru fiecare om din companie, de a îndruma «omul potrivit către locul potrivit». Oamenii reprezintă cel mai important element al unui business de consultanţă şi am o mare satisfacţie privind atât evoluţia companiei noastre în ultimii aproape 20 de ani, cât şi dezvoltarea profesională şi personală a colegilor mei.
”
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro