Adama a atras si Morgan Stanley

Postat la 12 martie 2008 27 afişări

Dezvoltatorul imobiliar Adama, unul dintre cei mai activi de pe piata romaneasca, si-a majorat capitalul cu 100 de milioane de euro, atragand in actionariat si un fond de investitii al Morgan Stanley. Printre actionarii Adama se numara si o alta mare banca de investitii - Lehman Brothers si cel mai mare fond de investitii imobiliare din estul Europei - Immoeast.

Adama Holding Public Ltd. a anuntat astazi finalizarea unei tranzactii de majorare de capital cu o valoare de peste 100 millioane de euro. Investitorii care au stat la baza majorarii de capital sunt Fondul Imobiliar de Situatii Speciale al Morgan Stanley si doi dintre actionarii existenti ai Adama, banca globala de investitii Lehman Brothers si Immoeast, companie de investitii imobiliare cu sediul la Viena, se arata intr-un comunicat transmis de Adama.

Cei trei fondatori Adama, David Flusberg (Presedinte), Dvir Cohen-Hoshen (CEO) si Isaac Cohen-Hoshen (COO), au participat de asemenea la majorarea de capital.

Potrivit comunicatului, mai mult de 85% din suma va fi directionata catre capitalul primar al companiei pentru a finanta planurile de expansiune Adama pe pietele din Romania, Ucraina si Turcia.

David Flusberg, Presedinte si co-fondator Adama, a declarat: "Aceasta tranzactie, a patra majorare de capital din ultimii 2 ani si jumatate, accelereaza dramatic abilitatea companiei de a-si extinde portofoliul de proiecte de calitate pe pietele targetate".

Adama Holding are sediul central la Bucuresti si activeaza in 19 orase diferite din Romania, Ucraina, Turcia, Moldova si Croatia. Dezvoltatorul are un portofoliu de 51 de proiecte, care prevad constructia a peste 2,5 millioane de metri patrati, in special pe segmentul rezidential mediu. Compania a finalizat deja doua proiecte, iar alte zece sunt la aceasta data in constructie. Adama este organizata si condusa intern, avand o platforma operationala cuprinzand aproape 140 de persoane.

Grupul de investitii Morgan Stanley este din ce in ce mai prezent pe piata romaneasca, unde a cumparat societatea de brokeraj HTI Valori Mobiliare si participatii la firmele Romcab si Imotrust Arad. La nivel international, Morgan Stanley are in administrare active imobiliare de peste 88 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/adama-a-atras-si-morgan-stanley-2447418
2447418
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.