LAVINIA RAŞCA

(ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

ANTREPRENORIATUL, LEADERSHIPUL ŞI MANAGEMENTUL NU AR TREBUI PUSE ÎN SERTARE SEPARATE. Este adevărat că au unele valenţe diferite: antreprenorul observă oportunităţile şi lansează companii sau activităţi noi, fără a avea toate resursele necesare; liderul are gândirea strategică şi puterea de a-i convinge pe ceilalţi să urmeze calea dorită; talentul managerial este necesar pentru a rezolva problemele curente ale companiilor.

La ora actuală, mediul de afaceri este volatil, este nevoie de inovare pentru a lua decizii complexe, iar angajaţii, cu aşteptări tot mai înalte, vor să fie inspiraţi şi atraşi spre o cauză, nu obligaţi să o urmeze, de aceea succesul în afaceri cere să ai abilităţi de antreprenor, lider şi manager. Mai mult, succesul cere să lucrezi într-un domeniu care te pasionează, în care eşti sau poţi deveni rapid cunoscut, credibil şi respectat.

Spiritul antreprenorial este important pentru mediul de afaceri, nu numai în sectorul IMM, ci şi în corporaţii şi în sectorul nonprofit. Pe lângă contribuţia esenţială în crearea de locuri de muncă, antreprenoriatul aduce acea capacitate de inovare absolut necesară în toate tipurile de companii. Prin urmare, are un impact incontestabil asupra stabilităţii şi puterii economice.

În România, conform Raportului din 2013 al Fundaţiei Post-Privatizare, IMM-urile asigură 65,7% dintre locurile de muncă. Atunci, de ce nu se dezvoltă antreprenoriatul mai mult şi mai repede, dacă este atât de important? De ce nu apar mai multe întreprinderi mici, care să se dezvolte? Aş sintetiza motivele dezvoltării nesatisfăcătoare a antreprenoriatului în trei categorii.

ÎN PRIMUL RÂND, m-aş opri la ideile care de foarte multe ori nu se materializează. Mulţi visează ani de zile la afacerea vieţii lor, dar nu au curajul să îşi pună visele în practică, deşi în mintea lor şi-au cristalizat foarte bine modelul de business. Fie că nu vor să-şi rişte banii sau postul bun, fie că le e teamă să nu se facă de râs dacă nu reuşesc, fie că-i descurajează cei apropiaţi.

În al doilea rând, este vorba despre eşecul rapid al celor care se grăbesc atât de tare să îşi înfiinţeze propria companie, încât nu se gândesc bine la ceea ce au de făcut după aceea.

Ultimul şi cel mai trist motiv este, după părerea mea, marginalitatea. De foarte multe ori, afaceri pornite cu succes nu ating dimensiunile şi reputaţia pe care şi le-au dorit fondatorii, deşi supravieţuiesc peste generaţii. Nu mă refer la întreprinderile care au notorietate şi impact economic important, în ciuda dimensiunii reduse; nici la cele pe care proprietarii le-au înfiinţat doar ca să-şi asigure un trai fără şefi şi fără griji materiale.Mă refer la companiile în care fondatorii şi-au pus mari speranţe de dezvoltare, dar care supravieţuiesc cu greu. În timp ce afacerile acestora se zbat în marginalitate, firme similare, înfiinţate în acelaşi timp, se dezvoltă, depăşind graniţele ţării sau ale ramurii.