Kuweitul interzice importurile de pasari si oua din Romania

Postat la 28 martie 2010 54 afişări

Importurile de orice tip de pasari, precum si cele de oua de gaina din Danemarca si Romania au fost interzise, printr-un ordin emis duminica de Autoritatea Publica pentru Afaceri Agricole si Resurse Piscicole din Kuweit, a transmis agentia oficiala de presa din Kuweit, KUNA, preluata de MENA Financial Network.

Masura se bazeaza pe rapoartele Organizatiei Mondiale a Sanatatii care sugereaza existenta gripei aviare in cele doua tari europene, explica institutia din Kuweit.

Un focar de gripa aviara de tip H5N1 a fost descoperit la jumatatea acestei luni in judetul Tulcea, in apropiere de granita cu Ucraina, caz in care autoritatile au aplicat toate masurile necesare pentru a limita raspandirea virusului si a lichida focarul. Ulterior, Comisia Europeana a emis o decizie prin care confirma zona de risc stabilita de autoritatile romane. Ucraina a interzis imediat importurile de pasari si produse avicole din Romania.

Ieri, Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara a anuntat existenta tot in judetul Tulcea a unui al doilea "posibil focar" de gripa aviara, care intre timp a fost neutralizat.

Pe site-ul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ultimul comunicat privind raspandirea gripei aviare dateaza din 4 martie si are ca obiect situatia din Egipt. Nici Romania, nici Danemarca nu figureaza in documentele OMS ca tari cu risc de gripa aviara. n sectiunea despre Romania, ultima actualizare care face referire la gripa aviara dateaza din 2005.

In 2008, importurile Kuweitului din UE insemnau circa 5 miliarde de dolari, din care produsele agricole reprezentau 5,7%. n acelasi an, importurile Kuweitului din Romania s-au ridicat la 54,6 milioane de dolari, majoritatea constand in produse din fier, otel si lemn, conform datelor compilate de Biroul de Promovare Comercial-Economica al Ambasadei Romaniei din Kuweit.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/kuweitul-interzice-importurile-de-pasari-si-oua-din-romania-5784821
5784821
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.