Miliardarul Ray Dalio şi regizorul James Cameron vor produce submarine pentru bogaţi
Miliardarul Ray Dalio se aliază cu James Cameron, regizorul „Avatar”, în vederea producerii de submarine pentru posesorii de iahturi doritori de explorare, conform Financial Times.
Dalio şi Cameron au cumpărat pachete de acţiuni la un producător de submarine care le permite ultra-bogaţilor să exploreze cele mai ascunse locuri ale planetei.
Fondatorul miliardar al Bridgewater Associates, cel mai mare fond speculativ din lume, este acum co-proprietar al Triton Submarines, o companie din Florida, specializată în submersibile pentru cei superbogaţi.
„Dacă mergi pe un iaht într-un loc frumos, acesta este un lucru”, a spus Dalio pentru Financial Times. „Dar dacă, în loc, eşti pe un iaht şi poţi să mergi în adânc să explorezi, asta o să facă, în primul rând, călătoria mai bună şi încurajează de asemenea explorarea”.
Dalio a refuzat să comenteze detaliile financiare din spatele înţelegerii, dar a precizat că firma este acum deţinută de el, Cameron şi Patrick Lahey, co-fondator Triton.
Triton a fost fondată în 2007 de Lahey şi Bruce Jones pentru a produce submersibile pentru proprietarii de iahturi. Preţurile pentru navele lor variază de la aproximativ 2,5 milioane de dolari la 40 de milioane de dolari. Capacitatea modelelor variază de la una la 66 de persoane, cu capacitatea de a se scufunda de la 100 de metri până la adâncimea maximă a oceanului.
Triton, care a fost folosit de David Attenborough la filmările celei de-a doua serii a Blue Planet pentru a se scufunda în Marea Barieră de Corali din Australia, a spus că produce aproximativ patru sau cinci vehicule pe an şi că există o listă de aşteptare pentru submersibilele lor.
Dalio a anunţat în octombrie că a renunţat la controlul asupra Bridgewater, fondul speculativ pe care l-a fondat în 1975, punând capăt unei tranziţii prelungite a puterii. El rămâne o prezenţă în firmă ca investitor, membru al consiliului de administraţie şi mentor.
Miliardarul de 73 de ani, care deţine el însuşi patru submarine, a fost mult timp un avocat al explorării oceanelor. Inspirat de aventurile exploratorului marin francez Jacques Cousteau, Dalio a cheltuit milioane de dolari pe OceanXplorer, o navă de înaltă tehnologie concepută pentru cercetarea ştiinţifică şi documentarea oceanului.
Cameron, care este cel mai bine cunoscut pentru regia unor filme precum Titanic şi Avatar, este producător executiv al unui viitor spectacol de explorare oceanică pentru National Geographic şi Disney, care a fost filmat la bordul OceanXplorer.
Dalio pare să contracareze tendinţele oamenilor de afaceri precum Jeff Bezos, Elon Musk şi Richard Branson, care s-au angajat în ceea ce a fost numită cursa spaţială a miliardarilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro