"Cariera mi-am început-o în Citibank România, divizia de consumer. Erau probabil 10 oameni când am venit eu”, îşi aminteşte Cristina Zgherea începutul parcursului profesional. A pornit de pe o poziţie de asistentă, a continuat în operaţiuni şi apoi a fost analist financiar câţiva ani.

„Citi creştea şi creşteam şi eu odată cu businessul. După şase ani, am aplicat la o poziţie în Citi în Copenhaga.” Asta se întâmpla în 2008, în plină criză financiară. Astăzi, americanii de la Citibank deţin în România o sucursală specializată pe segmentul corporate. Banca a renunţat la businessul cu persoane fizice de pe piaţa locală în 2013, încheind o tranzacţie de vânzare a portofoliului de retail cu austriecii de la Raiffeisen.

„În Danemarca am stat doar un an pentru că businessul era în proces de vânzare, cum am aflat foarte repede după ce m-am mutat acolo. Dar a fost primul meu contact cu ceea ce se numeşte «diferenţă culturală».“ A fost prima dată când a realizat ce înseamnă acest lucru. Ca funcţie, în Danemarca, Cristina Zgherea a deţinut o poziţie similară cu cea din România.

„Datorită reputaţiei de om muncitor, şeful pe accounting pe regiune a dorit ca eu să rămân în Citi şi m-a recomandat pentru o poziţie în Norvegia.” Poziţia era şi de această dată similară cu cea din Danemarca, ba chiar executivul român încă lucra cu această piaţă, doar că s-a adăugat şi Norvegia la portofoliu. Iar biroul era în Oslo.

La mai puţin de un an după ce s-a mutat în Norvegia, Citi a vândut – din nou – divizia de consumer cu tot cu oameni unei bănci locale, Gjensidige Bank. „Acţionarul majoritar al băncii era Gjensidige, o firmă de asigurări, una dintre ele mai mari din regiune (cu o istorie care se întinde pe două secole – n.red.). „În Gjensidige, executivul român a crescut până pe poziţia de head of planning and analysis (şeful diviziei de planificare şi analiză). A acumulat mai multe responsabilităţi şi a crescut odată cu firma – de la active totale de 7 miliarde de coroane norvegiene (730 milioane de euro) la 50 de miliarde de coroane norvegiene (5 miliarde de euro), valoare la care era evaluat portofoliul când a plecat.

„Înainte să plec, am participat şi la vânzarea băncii către o altă bancă, Nordea, deci am participat la două vânzări de firmă.” A lucrat pentru Gjensidige Bank timp de aproximativ nouă ani şi a făcut şi un MBA între timp.

„În timpul MBA-ului am fost inspirată de modulul de antreprenoriat de la universitatea din Berkeley şi am decis că aş vrea să lucrez într-un start-up.” Aşa că în septembrie 2018 a devenit CFO într-unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri din Norvegia, după cum îl descrie ea.

FJONG Norge este o platformă de intermediere pentru închirierea de haine şi accesorii.

În momentul acesta compania are un showroom şi o platformă online unde se pot face rezervările. Ideea din spatele acestei firme este că oamenii au multe haine scumpe, pe care le folosesc o dată sau de două ori, după care le atârnă în dulap. „Noi vrem să dăm o viaţă nouă acelor haine şi accesorii pentru că înţelegem impactul negativ pe care îl are domeniul fast fashion asupra mediului şi vrem să reducem consumul excesiv şi producţia inutilă.”

FJONG transformă a doua cea mai poluantă industrie din lume, industria globală de modă, evaluată la 1,7 trilioane de dolari, introducând o modalitate convenabilă de a închiria şi împărţi hainele. „Noi reinventăm modul în care oamenii consumă, introducând un serviciu de închirieri de îmbrăcăminte şi un abonament la un dulap comun”, aşa sună descrierea brandului pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. Un stilist digital, alimentat de inteligenţă artificială, va asigura o experienţă personalizată pentru fiecare utilizator. „În mai puţin de un an, am crescut organic baza de utilizatori la peste 25.000 şi avem peste 3.000 de articole de închiriat.” Planurile de viitor vizează pieţele internaţionale.

De asemenea, start-up-ul este o firmă unde o mare parte din angajaţi, dar şi din acţionari şi din membri ai boardului sunt femei. „Circa 85% dintre acţionari sunt femei, mai ales după o campanie de crowdfunding ţinută în aprilie. Implicarea femeilor în business, în investiţii, în tehnologie este foarte importantă şi o promovăm pe orice cale.”

Ce presupune jobul Cristinei Zgherea în cadrul acestui start-up?

„Am început acum aproximativ o lună şi nu pot să spun că am avut două zile la fel. Deci îmi e greu să descriu o zi obişnuită.” Dar în această perioadă ea a preluat responsabilitatea de CFO, iar acest lucru a presupus să înţeleagă cum arată veniturile şi cum sunt acestea generate, care sunt cheltuielile şi cum funcţionează businessul. A avut interviuri cu aproape toţi oamenii din firmă ca să înţeleagă ce face fiecare, ce idei au ei despre viitorul firmei, care sunt nemulţumirile şi care sunt lucrurile de care se bucură.

„Totodată, am depus o aplicaţie pentru un grant (bursă – n.red.) de 2 milioane de dolari în cadrul unei competiţii – Female Founders Competition la M12 (fostă Microsoft Ventures) – şi am avut un pitch la un Startuplab, unul din incubatoarele cunoscute de start-up-uri din Norvegia.” Şi aşa a trecut o lună.

În momentul acesta, nu are niciun om în subordine. Este însă CFO-ul unei firme evaluate la circa 7 milioane de euro, o firmă înfiinţată acum un an şi jumătate. „E o firmă prea mică pentru o ierarhie tradiţională. Partea de accounting (contabilitate – n.red.), de exemplu, este ţinută de o altă firmă, pe care o plătim pentru serviciul respectiv.” E un serviciu extern pe care îl coordonează, dar nu are oameni în subordine în accepţiunea tradiţională a conceptului.

Cristina Zgherea a plecat din ţară în 2008, la 29 de ani. „Când lucram ca asistentă în Citi, şeful meu, pentru o perioadă, a stat trei zile pe săptămână în Ungaria şi patru zile în România.” I s-a părut fascinant şi şi-a dorit să poată face ceva similar sau să încerce o experienţă internatională, aşa cum făcea el. „Iar în Citi, simţi că lumea e mare.”

Poţi aplica la o poziţie în orice ţară. Uitându-se în urmă, spune că inspiraţia pentru decizia de a pleca din ţară i-a venit de la primul său şef. A făcut-o în 2008, când a simţit că acumulase suficientă experienţă. Şi a părut un moment bun să încerce. 

La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în ţară, spune că nu ştie. „După experienţa din Danemarca am învăţat să nu îmi fac planuri pe termen lung. Ideea iniţială când am plecat în Danemarca a fost că stau 2-3 ani şi mă întorc.” Dar după numai un an planurile sale au fost spulberate, după cum afirmă chiar ea. Aşa că a învăţat că nu are sens să se gândească în avans şi că trebuie să se bucure de ce oportunităţi are.

„Deocamdată însă, nu văd oportunităţi care să mă intereseze în ţară. Mai ales că firma cu care lucrez acum se bazează foarte mult pe sustenabilitate, iar acesta e un subiect care mă interesează.” În România ar fi multe de făcut pe tema asta, spune ea, dar nu vede un proiect concret în care să se implice sau pe care să îl demareze. Dacă ar fi să se întoarcă, primul gând ar fi să parieze pe antreprenoriat, dar această decizie depinde de atâţia factori încât nu a luat încă în considerare ideea.

Ultima dată a fost în România acum trei luni, la nunta unui prieten. Îi e greu să spună ce s-a schimbat de când a plecat. Cert e că mereu e ceva nou.

„Se construieşte continuu, de exemplu, de fiecare dată când aterizez în Bucureşti e ceva schimbat.” Dar mai sunt multe de îmbunătăţit.