Ponta îl asigură pe comandantul Forţelor Aliate din Europa de interes pentru prezenţă NATO mai mare
Premierul Victor Ponta i-a reconfirmat comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Philip M. Breedlove, angajamentul României pentru îndeplinirea obligaţiilor de stat NATO şi creşterea capacităţii operaţionale pentru prezenţa NATO pe teritoriul Aliaţilor estici, inclusiv România.
Asigurările au fost trasmise într-o întâlnire organizată, marţi, la Palatul Victoria.
"Cu acest prilej, prim-ministrul a mulţumit pentru angajamentul NATO în consolidarea capacităţii de apărare a României şi a reconfirmat angajamentul ţării noastre pentru pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate ca stat membru NATO. Totodată, prim-ministrul Victor Ponta a apreciat sprijinul şi atenţia acordate de NATO flancului estic, inclusiv regiunii Mării Negre. De asemenea, a exprimat aprecieri pentru contribuţia substanţială a SUA în vederea implementării măsurilor adoptate la Summit-ul NATO din Marea Britanie, cu accent pe cele care vizează consolidarea apărării colective. În context, a subliniat sprijinul ferm al României pentru punerea în aplicare cu succes a Planului de acţiune al NATO pentru creşterea capacităţii operaţionale, care asigură o prezenţă NATO pe teritoriul Aliaţilor estici, inclusiv în ţara noastră", se arată într-un comunicat.
Vizita Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa are loc în contextul desfăşurării la Bucureşti a Conferinţei organizată de Comandamentul European al SUA (EUCOM), la care participă şefi ai statelor majore generale din Europa Centrală.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro