Povestea omului care, după ce tatăl lui a murit, iar el şi mama lui se chinuiau să supravieţuiască, a început să muncească la 12 ani. La 25 de ani avea propria afacere, cu care acum face miliarde
Pentru Dirk Rossmann, greutăţile din copilărie s-au transformat în oportunităţi. Astfel, cu experienţa acumulată de-a lungul anilor în care a lucrat împreună cu mama sa în farmacia familiei, la numai 25 de ani a pus bazele propriului business, ajuns în prezent al doilea cel mai mare lanţ de drogerii din Germania.
Dirk Rossmann a luat contact de mic cu retailul, părinţii săi, Bernhard şi Hilde, având o mică drogherie Hanovra, moştenit de la bunicii antreprenorului.
Pentru a reuşi să menţină businessul pe picioare după moartea tatălui său, mama sa a vândut mai multe bunuri, aşa că cei doi au ajuns să locuiască în condiţii destul de modeste. La vârsta de 12 ani a început să-şi câştige propriii bani, vânzând produse cu discount de 10%. Cu experienţa acumulată de-a lungul tuturor acestor ani, a urmat şi un training pentru a deveni farmacist calificat, iar din 1962 a început să lucreze în compania părinţilor.
În 1972, la doar 25 de ani, a decis că e momentul să pornească pe propriul drum antreprenorial aşa că a pus bazele Rossmann, care avea să devină al doilea cel mai mare retailer de profil din Germania, cu venituri anuale de peste 12 miliarde de dolari. Businessul a avut succes, aşa că în anii ’80 fondatorul a vândut 40% din companie către Hannover Finanz, iar restul acţiunilor către grupul Dutch Kruidvat, cumpărat ulterior de A. S. Watson Group, parte a conglomeratului asiatic Hutchison Whampoa.
După căderea Cortinei de Fier, în anii ’90, compania a început expansiunea pe celelalte pieţe europene, ajungând la unitatea internaţională cu numărul 1.000 în anul 2009. La puţin peste un deceniu distanţă, în 2020, lanţul Rossmann avea peste 4.000 de magazine răspândite pe continent, din care aproape 2.200 în ţara de origine. În prezent businessul funcţionează cu o echipă de peste 56.000 de angajaţi.
Antreprenorul e căsătorit, are doi copii şi locuieşte în Saxonia Inferioară. Ambii săi fii au studiat administraţia afacerilor şi după finalizarea studiilor s-au alăturat tatălui lor în business. În prezent, Dirk Rossmann are, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, o avere de 3,5 miliarde de dolari.
În paralel cu activitatea antreprenorială, marea lui pasiune este scrisul, fiind un autor publicat. Cele două cărţi ale sale sunt o autobiografie care a văzut lumina tiparului în 2018, şi cartea „Cele nouă braţe ale caracatiţei”, tipărită doi ani mai târziu. El a pus şi bazele unei organizaţii caritabile, Fundaţia Germană pentru Populaţia Globală, cu focus pe educaţie sexuală şi planificare familială, inclusiv în Estul Africii.
Carte de vizită
Dirk Rossmann, fondator al lanţului de drogerii Rossmann Ltd.
1. S-a născut în 1947, la Hanovra;
2. Încă din copilărie a luat contact cu universul retailului, în businessul părinţilor săi;
3. În 1972, la numai 25 de ani, a pornit propria afacere, care îi poartă numele;
4. A publicat o autobiografie şi cartea „Cele nouă braţe ale caracatiţei”;
5. Administrează propria fundaţie şi are o avere de 3,5 miliarde de dolari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro