Precizie elveţiană pe meleaguri româneşti
Empatia dintre doi oameni de afaceri, dublată de avantajele costurilor unei economii în dezvoltare - România - au dus la stabilirea unui joint venture între un antreprenor elveţian şi unul român. Proiectul, o investiţie Greenfield de circa 2,5 milioane de euro, presupune mutarea liniei de fabricaţie elveţiene într-o fabrică de lângă capitala României.
Bruag SEE a fost înfiinţată în luna mai a acestui an, fiind un joint venture între Bruag Elveţia, jucător mondial în producţia de panouri decorative pentru faţade şi interioare, şi BD Lemntech România, specializată în furnizarea de servicii şi materiale ce au în prim-plan lemnul, sub toate formele sale. Separat de acest joint venture, firmele continuă să-şi dezvolte liniile proprii de business. ”Aş spune că punctul cel mai important a fost sinergia dintre cele două businessuri şi cei doi proprietari. Ambele afaceri sunt antreprenoriale, cu un singur proprietar, iar decizia a fost şi una emoţională“, povesteşte Andrei Constantinescu, fondatorul Lemntech, partener şi CEO al Bruag SEE.
Apoi, un alt motiv a fost experienţa echipei BD Lemntech în domeniu, spune fondatorul său, partenerul elveţian găsind că românii pot gestiona producţia la standardul dorit. ”Avantajele mutării liniei de fabricaţie în România sunt evidente şi se traduc în costuri; or livrarea unor produse de acelaşi nivel calitativ cu costuri reduse este un element cheie în orice afacere“, completează Constantinescu.
Marketingul şi vânzările vor fi gestionate, în principal, de la sediul companiei din Elveţia, dar şi biroul din România se va ocupa de o parte din vânzări, în special cele destinate zonei SEE. Bruag este foarte activă pe piaţa din Germania, Elveţia, Franţa, dar şi în zona ţărilor arabe, având o reprezentanţă în Dubai; de asemenea, este prezentă în proiecte importante din America de Sud. Planurile pentru viitorul apropiat vizează înfiinţarea unei reprezentanţe în SUA.
Fondată în 2008, de antreprenorul Markus Brühwiler, compania Bruag se ghidează în realizarea produselor sale după deviza ”Singurul standard e să nu ai niciun standard“. ”Asta nu înseamnă că nu ştim ce facem. înseamnă că ascutăm ce spun arhitecţii, care uneori au idei trăsnite, şi încercăm să le punem în aplicare. Practic, totul este personalizat, nu avem şabloane“, precizează Brühwiler, prezent la o expoziţie de lansare a produselor sale în România. în portofoliul companiei se regăsesc panouri decorative şi compacte pentru faţade ventilate, panouri decorative pentru interior şi pentru industria mobilei, dar şi pereţi de compartimentare. Conform spuselor sale, Bruag îşi propune să inoveze prin soluţia tehnică de producţie a acestor panouri, precum şi prin posibilităţile de personalizare, atât în ceea ce ţine de formă, cât şi de culoare, lucru care aduce compania în atenţia arhitecţilor creativi. ”Datorită tehnologiei noastre putem livra clienţilor orice formă de panou, orice culoare şi orice model decorativ“, spune acesta. Cât despre volume şi preţuri, ”există o cerere uniformă pe principalele categorii de produse, cu accent pe faţadele ventilate, iar pentru că vorbim despre produse personalizate, nu există un preţ standard, ci discutăm despre preţuri de proiect“, completează CEO-ul Bruag CEE.
De pildă, cel mai mare proiect în care este implicat în prezent Bruag este Al Mana Twin Towers din Qatar, cu o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi de faţadă ventilată; doar părticica de care este responsabilă Bruag constituie un proiect în valoare de peste 4 milioane de euro. Grupul Bruag a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, conform fondatorului, iar compania se află în continuă creştere. ”Acum cinci ani spuneam că ţelul meu este să fiu numărul unu în acest segment de piaţă. E vorba de multă muncă, dar suntem pe calea cea bună“, declară Brühwiler. Pe lângă unitatea de producţie din România, care va funcţiona, în principal, pentru piaţa europeană, dar şi pentru Orientul Mijlociu, antreprenorul are în plan o unitate de producţie în India, pentru piaţa din Asia, dar şi o fabrică în Mexic, pentru piaţa americană.
în decizia de a-şi extinde operaţiunile în România, Bruag a cântărit mult potenţialul de creştere a pieţei din întreaga regiune, dar şi apetenţa arhitecţilor pentru inovaţie, punctează Constantinescu. ”Sunt din ce în ce mai multe investiţii noi, iar arhitecţii sunt educaţi, dornici de soluţii arhitecturale de bună calitate“, spune acesta. Pe de altă parte, recunoaşte că avantajele financiare date de costuri au reprezentat un motiv în plus. ”Având în vedere puterea de cumpărare mai scăzută a beneficiarilor din această regiune geografică, repoziţionarea producţiei fabricii aduce cu sine o diminuare a costurilor, ceea ce se va reflecta în preţul final plătit de către beneficiar“, adaugă CEO-ul.
Investiţia în fabrica de producţie locală a fost împărţită între cei doi asociaţi. Astfel, BD Lemntech a cumpărat o parcelă de teren cu o suprafaţă de 37.000 de metri pătraţi şi a construit noua fabrică de producţie, birourile şi showroomul, pe 3.700 de metri pătraţi. Totodată, au fost prevăzute platforme betonate, drumuri de acces şi parcări cu o suprafaţă totală de 7.300 de metri pătraţi. Bruag AG a instalat linia tehnologică de producţie şi a transferat către firma din România cunoştinţele de producţie, respectiv mixul de materiale folosit.
în primă fază, valoarea investiţiei a fost de aproximativ 2,5 milioane euro, susţinuţi integral din surse proprii; vorbind de o fabrică înalt tehnologizată, la început vor lucra în cadrul acesteia 10-15 angajaţi, explică antreprenorul român. Producţia în România va porni în luna octombrie a acestui an, iar pentru primul an de activitate antreprenorii ţintesc o cifra de afaceri de 3 milioane de euro. Ei se aşteaptă ca amortizarea investiţiei să fie realizată în circa cinci ani, însă ”depinde foarte mult de climatul economic şi legislativ local şi internaţional. Dar având în vedere că investiţia în teren şi în construcţia fabricii a fost realizată din surse proprii, nu avem o presiune a creditului bancar şi putem gândi optimist“, declară CEO-ul Bruag SEE.
Pe de altă parte, precizează el, având în vedere că Bruag exportă în toată lumea, ”nu suntem captivi pe piaţa din SEE. Forţa noastră provine din marketingul şi vânzările globale, dar şi din tehnologia proprie de fabricaţie. Tot ciclul de producţie, de la materia primă de bază până la procesul de fabricaţie, este dezvoltat şi testat de Bruag de-a lungul anilor“, adaugă antreprenorul.
Piaţa în care activează este destul de greu de delimitat financiar, spune Constantinescu, având în vedere abordarea personalizată a produselor. ”Vorbim despre o piaţă în care clientul sau arhitectul acestuia trebuie convins să folosească produsele noastre şi nu alte soluţii similare. Deci în segmentul nostru de piaţă ar intra şi consumatorii indecişi sau cei care au prevăzut altă soluţie tehnică pentru clădirea lor“, adaugă acesta. Astfel, oportunitatea este dată chiar de trendul arhitectural favorabil produselor lor şi, în general, de orientarea consumatorilor spre produse personalizate.
Pe de altă parte, un impediment ar fi costurile acestor soluţii, care nu sunt reduse, produsele fiind încadrate în categoria premium. ”însă raportat la segmentul nostru de piaţă, costurile pentru soluţia Bruag sunt atractive, mai ales acum, datorită producţiei din România“, adaugă antreprenorul român. Pe plan local, printre cele mai dificile momente în realizarea proiectului au fost depăşirea birocraţiei stufoase şi lipsa de ajutor a statului faţă de investitori, despre care Andrei Constantinescu vorbeşte amănunţit. ”Partenerul meu elveţian s-a întâlnit aici cu situaţii hilare pentru el, dar care pentru mine reprezentau un banal cotidian“, povesteşte antreprenorul.
Spre exemplu, deşi investiţia obţinuse autorizaţie de construcţie, BD Lemntech a fost nevoită să plătească aproape 80.000 de euro pentru a beneficia de energie electrică, ”în condiţiile în care facem o fabrică, investiţie care va genera locuri de muncă şi taxe către stat. Nu am fost susţinuţi în niciun fel. Se pare că în Elveţia, în momentul în care demarezi o investiţie, statul pune la dispoziţie toate utilităţile şi chiar susţine din punctul de vedere al infrastructurii noua investiţie - de exemplu drumuri de acces auto“, ţine să precizeze Andrei Constantinescu. Cu toate acestea şi în ciuda schimbărilor constante ale tendinţelor arhitecturale, antreprenorii se declară optimişti în legătură cu evoluţia pieţei şi creşterea companiei. ”Deşi nu ştim ce o să apară peste câţiva ani, produsul nostru este din ce în ce mai solicitat de arhitecţi. Având la dispoziţie o livrare globală, nu credem că eventuale alte tendinţe vor afecta businessul. Peste patru-cinci ani cred că afacerea va creşte şi pe orizontală, adăugând noi produse, eventual pentru alte industrii. Lucrăm deja la o linie dedicată mobilierului stradal“, declară românul.
Iar Markus Brühwiler precizează că Bruag nu are un competitor direct, nici pe piaţa locală, nici internaţională, iar ”competiţia“ este dată de diversitatea alegerilor arhitecţilor. Astfel, responsabilitatea internă a companiei stă în a-i convinge pe arhitecţi şi clienţi să folosească acest tip de soluţii. ”Aş spune că arhitecţii joacă rolul principal în creşterea segmentului de piaţă, având în vedere că proiectele lor, unde sunt prevăzute soluţii de tipul celor furnizate de Bruag, creează cerere şi, automat, creşterea pieţei“, conchide Andrei Constantinescu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro