Pentru Liviu Curechian, „acasă” este acum în Accra, capitala Ghanei, unde este, de patru ani, country leader al Schneider Electric. A lucrat în 13 ţări diferite, a văzut 11 ţări africane, a urcat pe Kilimanjaro la numai o săptămână după ce a fost diagnosticat cu malarie. Povesteşte pentru Business Magazin cât de diferită este viaţa unui european pe continentul negru.

În Africa nimic nu e simplu şi trebuie să înţelegi exact modul local de a face business. Una din problemele mari e că engleza ta nu e şi engleza lor, iar logica ta poate nu e şi logica lor”, povesteşte Liviu Curechian despre experienţa sa de manager în ţări din Africa. Acolo nimeni nu spune că nu a înţeles ce vrea, drept pentru care trebuie să aibă multe discuţii ulterioare, pentru a se asigura că oamenii au priceput ce le cere.

„De asemenea, în Africa ai nevoie de foarte multă răbdare. Timpul trece cu totul altfel aici şi are o altă valoare. A fi nerăbdător e privit ca un semn de slăbiciune.” Aşa că s-a obişnuit să stea blocat în trafic două ore pentru un drum de maximum 20 de minute, acceptă că şedinţa nu începe niciodată la timp ci cu 30 de minute mai târziu, acceptă că un termen limită pentru „mâine” înseamnă, de fapt, undeva „săptămâna viitoare”. „Şi dacă eşti la un moment de răscruce şi trebuie să iei o decizie dificilă, să nu fii surprins când cineva din echipă va spune: «Să ne rugăm întâi, şi Domnul ne va sfătui»”.

Românul spune însă că atât timp cât un manager face eforturi să înţeleagă cultura locală şi se străduieşte să se integreze, „totul e ok”. El a lucrat în opt ţări în Europa de Est şi cinci în Africa: Senegal, Coasta de Fildeş, Nigeria, Ghana, Camerun, şi afirmă că, privind în urmă, ar spune acum că în Balcani e uşor, eşti ca acasă, deşi la vremea când lucra în estul Europei a fost surprins de diferenţele culturale din zonă. „Şocul mare vine când aterizezi în Africa şi vii cu câteva idei preconcepute, care până la urmă nu au nicio bază reală. Din afară se pare că a face afaceri în Africa e simplu şi ieftin. Nu este aşa. Costurile asociate cu a face business aici sunt foarte mari.” El dă şi un exemplu: chiria pentru un apartament de 3-4 camere în Lagos costă aproximativ 100.000 de dolari pe an. Pentru produsele importate trebuie luat în considerare un termen de livrare de minimum 3-4 luni, taxele vamale sunt foarte mari şi procedura de vămuire este complicată.

Lipsa transportatorilor profesionişti, adaugă executivul român, e un alt aspect care nu trebuie neglijat în nicio afacere, pentru că un camion care pleacă din Lagos va face până la Abuja între 2 şi 5 zile, pe o distanţă de 750 km, la un cost mai mare decât în ţările europene. „Am avut ocazia să văd afaceri care au câştigat enorm într-un timp relativ scurt, dar şi erori grave cu costuri enorme pentru investitori”, spune executivul român, care, expus unor medii multiculturale diverse, întotdeauna a avut de învăţat câte ceva. „La început am fost surprins, mirat şi poate câteodată consternat de ceea ce vedeam sau se întâmpla în jurul meu, totul era nou şi exotic, scriam de zor pe blog, împărtăşind fiecare experienţă. Acum, după patru ani în Africa, totul mi se pare atât de normal şi de natural - un pic periculos de normal - încât nu mă mai miră nimic.” Îşi aminteşte de momentul în care i s-a livrat mobila în Lagos, iar afară ploua cu găleata; mobila era transportată cu un camion descoperit şi când le-a spus: „Măi, oameni buni, mobila e udă toată”, i s-a răspuns simplu: „Păi normal că e udă, afară plouă, nu vedeţi?”.  

Numărul expatriaţilor în lume creşte de la an la an, cum creşte şi grupul românilor care sunt relocaţi de companiile pentru care lucrează. În 2013 existau la nivel mondial 50,5 de milioane de expatriaţi faţă de 46 de milioane în 2009, iar previziunile pentru 2017 se referă la 56,8 milioane, conform Global Relocation Trends Survey Report 2012. Un proces de relocare este extrem de costisitor pentru companie, iar o astfel de decizie trebuie să fie extrem de întemeiată pentru a fi luată, spune Elena Antoneac, management mobility coordinator la Partners in Relocation Group Romania.

„Relocarea reprezintă atât pentru angajat, cât şi pentru angajator progresul, avansul în carieră.” Iar ţările din Africa sunt destinaţii extrem de atractive din punct de vedere financiar, deoarece potenţialul de afaceri este enorm, „însă condiţiile de securitate în foarte multe destinaţii africane sunt minime. Pentru aceste destinaţii, angajatorii trebuie să oferteze pachete extrem de generoase pentru un angajat valoros pentru a-l convinge să se relocheze cu familia”, afirmă Elena Antoneac. Concret, uneori pachetele salariale împreună cu cele de compensaţii şi beneficii sunt mai mari cu 30% - 40% decât cele solicitate de un est european pentru aceeaşi muncă, iar angajaţii români privesc relocarea ca pe o oportunitate, fiind extrem de flexibili şi deschişi în special cei cu vârste între 24 şi 38 de ani, spune reprezentanta Relocation Group România. Tot ea completează că foarte multe proiecte în Africa sunt amânate pe termen nedeterminat din 2014, după declanşarea epidemiei de Ebola, iar reticenţa angajaţilor de a accepta relocări în aceste ţări a crescut.