Cum s-a văzut din SUA licitaţia 5G din România din 2022: Câştigătorii Orange, Vodafone şi RCS&RDS au fost probabil super fericiţi să plătească atât de puţin pentru a opera într-una dintre cele mai mari ţări din Europa Centrală şi de Est. Guvernul a aşteptat prea mult cu licitaţia
Acţionarii Orange, Vodafone şi RCS&RDS sunt probabil super-fericiţi pentru că firmele pe care le deţin au plătit foarte puţin pentru licenţele 5G cumpărate de la statul român în 2022, scriu analiştii publicaţiei americane The Light Reading într-o analiză dedicată competiţiei organizate de statul român.
"Dacă Italia a reuşit să atragă 6,5 mld. euro din licitaţia 5G, România în schimb nu a reuşit nici măcar să atragă toţi jucătorii de pe piaţă la licitaţie iar un sfert din spectrul radio a rămas nevândut" se arată în analiza semnată de Iain Morris, editor al secţiunii internţionale din cadrul publicaţiei. "Preţul din România a reprezentat doaro optime din cel din Italia", notează publicaţia.
"Ofertanţii câştigători Orange, RCS&RDS şi Vodafone trebuie să fie nespus de bucuroşi că au plătit atât de puţin pentru licenţele lor de telefonie mobilă într-o regiune a lumii care nu e cunoscută pentru generozitatea guvernelor faţă de companiile de telecomunicaţii.
Orange a cheltuit cel mai mult, achitând aproximativ 265 de milioane de euro (276 de milioane de dolari) pentru licenţele sale de 220 MHz. Dar chiar şi Orange a cheltuit puţin pentru a opera în una dintre ţările mai mari din Europa Centrală şi de Est", notează publicaţia.
Care au fost factorii care au contribuit la acest "eşec"? Unul dintre ei este decizia Deutsche Telekom / OTE de a nu participa la licitaţie "chiar dacă are 4 milioane de clienţi". Decizia de a nu participa echivalează cu o recunoaştere a DT/OTE că "nu vede un viitor în România", scrie Morris, ceea ce face probabil un exit complet de pe piaţă.
Un alt motiv important este eşecul Guvernului României şi al ANCOM de a organiza mai devreme licitaţia 5G. "România a organizat competiţia la ani de zile după ce acest lucru s-a întâmplat pe alte pieţe, într-un context dominat de inflaţie, spectrul unei noi recesiuni şi o explozie a preţurilor la energie".
Statul român va încasa 432,6 mil. euro din licitaţia 5G, după ce operatorii au achiziţionat doar 76% din spectru. Francezii de la Orange au făcut cel mai mare pariu, alo¬când 265 mil. euro pentru licitaţie, urmaţi la mare distanţă de Vodafone (123 mil. euro) şi RCS&RDS (46 mil. euro).
În 2012 statul a obţinut 682,1 mil. euro de la aşa numita „licitaţie 4G“, banii venind atunci de la Orange (227 mil. euro), Vodafone (229 mil. euro), Cosmote - actualul Telekom Mobile (180 mil. euro), RCS&RDS (40 mil. euro) şi 2K Telecom (7 mil. euro).
Domeniul comunicaţiilor a fost gestionat în ultimii ani în Guvernul României de reprezentanţi ai PNL şi pentru mai puţin timp de USR. Din luna mai 2022 ministrul care gestionează acest domeniu este Sebastian Burduja. El este pentru prima oară ministru.
Anterior, PNL i-a mai pus miniştri pe Marcel Boloş - pe care l-a păstrat 83 de zile, şi pe Florin Roman, pe care l-a păstrat 22 de zile. Şi fostul ministru USR Ciprian Teleman a fost şef doar 259 de zile, nici măcar un an. Anterior, PNL decisese ca digitalizarea să fie doar departament la Ministerul Transporturilor, sub conducerea unui membru al elitei partidului - Lucian Bode.
Licitaţia 5G a fost organizată de Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii în condiţiile stabilite de Guvern şi Parlament.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro