La emisiunea Viaţa ta este un business de pe Aleph Business, una dintre întrebările adresate celor care vin acolo este legată de relaţia dintre ei ca CEO versus ei ca acţionari principali. Te-ai gândit la momentul în care tu, ca acţionar principal, trebuie să renunţi la tine (să te dai afară) din poziţia de CEO? Este o întrebare la care unii s-au gândit, dar încă nu vizualizează acest moment.

Victor Căpitanu, CEO şi acţionar principal (împreună cu Andrei Diaconescu, celălalt cofondator, deţin 60% din companie) la dezvoltatorul One United, cotat la Bursa de Valori Bucureşti, cu o capitalizare de piaţă de 2,8 miliarde de lei, adică 560 de milioane de euro, spune că mai are mult de oferit în calitate de CEO, mai poate să aducă valoare adăugată companiei, aşa că speră ca acest moment în care acţionarul principal, adică el, să renunţe la el în calitate de CEO, să fie mult mai încolo. Adrian Mihai, CEO, dar şi unul dintre partenerii de la Fan Courier, un business de peste 200 de milioane de euro pe an, spune că aceasta ar putea să fie o situaţie extrem de interesantă, dar acum nu are un răspuns. De altfel, menţionează el, ceilalţi doi parteneri din companie au început să-i atragă atenţia că el este CEO şi trebuie să ia decizii în această calitate, şi nu în calitatea de acţionar.

Patronii, antreprenorii români sunt de-abia la început şi încă nu ştiu cum să trateze aceste probleme, adică când trebuie să renunţe la conducerea executivă pentru că nu mai sunt un activ, ci un pasiv. Pentru că avem prea puţini ani de capitalism, patronii care sunt şi directori generali confundă compania pe care o conduc cu propriul lor buzunar şi de aceea fac multe greşeli. Doar este compania mea, este răspunsul pentru orice decizie.

Americanii, cu o istorie de 300 de ani în capitalism, au găsit varianta în care se departajează apele între interesul acţionarului şi interesul companiei. Ei au găsit varianta boardului de directori, adică consiliul de administraţie, în care unii membri sunt propuşi şi aduşi de acţionari, iar alţii sunt independenţi. Din acel moment, membrii boardului sunt răspunzători de binele companiei, nu de binele acţionarilor. Acesta este un concept destul de greu de înţeles, dar la americani funcţionează. Membrii boardului trebuie să ia decizii în favoarea companiei şi pentru binele ei, şi de aceea de multe ori intră în conflict cu interesele acţionarilor. Lumea businessului din America este plină de astfel de conflicte.

Spre exemplu, Steve Jobs a fost dat afară de la Apple deşi era unul dintre acţionarii principali, pentru că boardul a considerat că ideile lui sunt în conflict cu firma. Peste ani, Steve Jobs s-a reîntors în companie cu idei şi forţe proaspete. La Uber, fondatorul şi acţionarul principal, Travis Kalanick a fost dat afară din poziţia de CEO de către board, care a considerat că este mai bine să aducă pe altcineva, din afara companiei, care să conducă operaţiunile executive. La Microsoft, Steve Ballmer, unul dintre acţionarii principali, a fost ejectat după 14 ani din poziţia de CEO, pentru că la un moment dat boardul a considerat că el nu mai poate aduce nicio valoare adăugată companiei. Probabil că şi Ballmer, în calitate de acţionar, a votat pentru demiterea lui din poziţia de CEO. Şi a fost o decizie bună să fie adus alt CEO, Satya Nadella, care a reuşit să întoarcă crucişătorul american şi să facă din el o companie de peste 2 miliarde de dolari.

În România, cu excepţia companiilor cotate la Bursă, încă nu avem o cultură a boardului, acolo unde directorii trebuie să ia decizii independente, pentru binele firmei, şi nu pentru binele unuia dintre acţionari. Misiunea board-ului este de a supraveghea activitatea executivă a managementului şi de a nu-l lăsa să greşească pe CEO. Un board nu trebuie să aprobe toate deciziile CEO-ului, chiar dacă acesta este acţionarul sau unul dintre acţionarii principali. Boardul trebuie să se gândească la decizii strategice, astfel încât acestea să aducă o valoare adăugată cât mai mare companiei. Noi încă suntem pionieri în modul de administrare a companiilor, iar patronii, antreprenorii vor să fie tot timpul CEO, astfel încât să poată lua decizii singuri, fără să-i mai întrebe cineva de sănătate. Când eşti o companie mică, acest model funcţionează. Dar pe măsură ce compania creşte, trebuie să mai fie şi alţi ochi care să urmărească această evoluţie.

Ca să pregătească această tranziţie, Adrian Mihai de la Fan Courier spune că prima dată vor să-şi facă un board of advisors, iar apoi acesta să se transforme într-un consiliu de administraţie, cum este în afară. Indiferent cum va arăta structura de conducere a unei companii, una din întrebările cele mai complicate pentru un acţionar este să afle când trebuie să-l determine pe CEO, care este el, să pună punct acestei poziţii pentru că nu mai aduce valoare adăugată, pentru că nu mai este un activ pentru companie, ci a ajuns un pasiv.

(cristian.hostiuc@zf.ro)