Veronica Savanciuc: Rezilienţa şi adaptabilitatea au fost cele două forţe care ne-au ghidat activitatea după declanşarea pandemiei, iar experienţa din ultima perioadă ne-a arătat faptul că viitorul este hibrid în ceea ce priveşte locul de unde lucrăm

Autor: Ioana Matei Postat la 08 iunie 2021 84 afişări

Veronica Savanciuc: Rezilienţa şi adaptabilitatea au fost cele două forţe care ne-au ghidat activitatea după declanşarea pandemiei, iar experienţa din ultima perioadă ne-a arătat faptul că viitorul este hibrid în ceea ce priveşte locul de unde lucrăm

Preşedinte şi CEOLowe Group


CIFRĂ DE AFACERI 2020 (ESTIMAT): ~ 38 MIL. EURO Număr de angajaţi: 144


—   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

Rezilienţa şi adaptabilitatea au fost cele două forţe care ne-au ghidat activitatea după declanşarea pandemiei şi cu ajutorul cărora am adresat provocările şi am identificat soluţiile optime, atât de ordin imediat, cât şi pe termen mediu şi lung. În acelaşi timp, ni s-a confirmat, încă o dată, cât de importantă este forţa echipei, de aceea am ales să ne susţinem unii pe ceilalţi, iar împreună am rămas puternici.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

În această perioadă, în grupul nostru, a fost mai important decât oricând să fim solidari. Am ales, astfel, să ne asumăm anumite pierderi, pentru a ne proteja reciproc.

—   Work from home sau de la birou? De ce?

Anul trecut, trecerea de la work from the office la work from home s-a produs în numai câteva zile. Şi, deşi am contat pe toate soluţiile tehnice necesare, disconfortul a fost semnificativ şi nu a fost deloc uşor să ne obişnuim să trăim, să lucrăm şi să interacţionăm, majoritar, de acasă. Experienţa din ultima perioadă ne-a arătat faptul că viitorul este hibrid în ceea ce priveşte locul de unde lucrăm. În industria creativă şi de comunicare, energia de grup este foarte importantă şi ne hrănim din această conectare care se întâmplă în brainstorminguri şi alte meeting-uri cheie. În acelaşi timp, o parte din joburile care fac parte din activitatea noastră pot fi lucrate foarte bine de oriunde.

—   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

Realitatea este că, pentru cele mai multe persoane, ultimul an a fost perioada cu cel mai ridicat nivel de anxietate prin care au trecut vreodată. Subiectul a devenit deja recurent atât în spaţiul local, cât şi la nivel internaţional – şi pe bună dreptate. Oamenii s-au simţit, uneori, demotivaţi, ceea ce este normal, având în vedere contextul. Noi ne-am dorit să contrabalansăm acest lucru prin asigurarea stabilităţii locului de muncă şi a devenit foarte important ca oamenii să se simtă protejaţi. De asemenea, am rămas constant în dialog cu întreaga echipă, planurile au fost comunicate transparent şi rapid, iar pentru anumite decizii au fost implicaţi toţi colegii. Nu în ultimul rând, ne-am menţinut obiceiul de a sărbători împreună fiecare reuşită, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat, mai ales, prin mijloace digitale.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Nu a fost vorba despre o persoană anume, ci despre echipă: suntem un mecanism viu, bazat pe susţinere reciprocă, agilitate şi o motivaţie puternică de a rămâne conectaţi la obiective, indiferent de context. Ne-am inspirat împreună din capacitatea de repliere de care am dat dovadă, atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al modului în care au fost abordate şi optimizate proiectele, împreună cu clienţii noştri.

—   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

Tot echipa rămâne sursa mea de inspiraţie şi energie şi „locul” unde îmi reîncarc bateriile în situaţii dificile, precum pandemia şi nu numai. Principiul este cel proverbial: dacă vrei să mergi repede mergi singur, dar dacă vrei să mergi departe, mergeţi împreună. Noi am ales să mergem departe, împreună. În plus, din punct de vedere personal, pandemia a mai avut un efect şi cred că este valabil pentru mulţi alţi oameni: odată cu limitările de mişcare, am înţeles cât de important este să petreci timp alături de oameni dragi, să te bucuri de frumuseţea naturii şi să redescoperi lucrurile importante care te fac într-adevăr fericit.

—   Putere vs. feminitate: se exclud sau dimpotrivă?

Cu siguranţă nu se exclud, ci se potenţează. Puterea este o capacitate dobândită sau câştigată, materializată prin acţiune, responsabilitate şi leadership. Iar feminitatea este un har, o stare de a fi şi un cumul de valori care aduce un anumit tip de energie în business şi în viaţa de zi cu zi. Împreună, reprezintă un mix imbatabil, dar şi irezistibil.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.