"Aferim! ", de Radu Jude, record absolut de spectatori pentru un film românesc la lansare - VIDEO
"Aferim!", lungmetrajul pentru care Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România în weekendul de lansare.
Filmul, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, a fost vizionat de 20.039 de spectatori din toată ţara şi a obţinut încasări de 257.404 lei.
"Aferim!" este filmul românesc cu cel mai mare succes la premieră din ultimii 13 ani, surclasând producţii ca "De ce eu ?", de Tudor Giurgiu (19.924 de spectatori în primul weekend), "Poziţia Copilului", în regia lui Călin Peter Netzer (19.729 de spectatori) şi "Selfie", de Cristina Iacob (12.648 de spectatori).
Premierele de gală continuă şi în această săptămână. Filmul va rula în prezenţa echipei la Iaşi (luni, ora 19.30, Cinema City Iulius Mall), Braşov (luni, ora 19.00, Cityplex Eliana Mall), Bucureşti (marţi 17 martie, ora 19.00, Cinemateca Union), Baia Mare (miercuri 18 martie, ora 19.00, Cinema City Gold Plaza), Ploieşti (miercuri 18 martie, ora 19.00, Cinema City AFI Palace Ploieşti).
"Aferim!" va putea fi vizionat până pe 19 martie în Bucureşti (Cinema Pro, Grand Cinema & More, Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cine Grand Titan, Cinema Europa, Cinema Corso, Cinemateca Union), Arad (Cinema City Atrium), Bacău (Cinema City), Braşov (Cityplex), Brăila (Cinema City), Baia-Mare (Cinema City), Botoşani (Cine Grand, Cinema Unirea), Cluj (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema City Iulius Mall), Craiova (Cinema Patria, Cinema Modern), Constanţa (Cityplex, Cinema City), Deva (Cinema Patria), Iaşi (Cinema City, Cinema Republica, Cinema Victoria), Oneşti (Cinema Capitol), Oradea (Cortina Digiplex, Cinema Palace), Sibiu (Cinema Arta, Piatra Neamţ (Cinema Dacia), Piteşti (Cinema Trivale, Cinema Sebastian Papaiani, Cinema City), Ploieşti (Cinema City AFI Palace), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, Line Cinema), Reşiţa (Cinema Dacia), Slatina (Cinema Slatina), Târgu Mureş (Cinema Arta, Cinema City), Târgu-Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu, Cinema City), Timişoara (Cinema City), Tulcea (Cityplex) şi Satu-Mare (Grand Cinema Satu-Mare 3D).
"Aferim" este distribuit de Micro Film în colaborare cu Parada Film.
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, "Aferim!", de Radu Jude, este un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul, Cătălin Cristuţiu, sound designul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, producător, Ada Solomon.
Din distribuţie fac parte Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminiţa Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Şerban Pavlu, Gabriel Spahiu şi Dan Nicolaescu.
"Aferim!" este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România.
Filmul a fost finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene şi este un proiect susţinut de Eurimages.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro