Agricultura pregăteşte o "listă neagră" cu fermieri şi instituţii care nu vor mai primi subvenţii
Ministerul Agriculturii va pregăti în acest an o "listă neagră", care va include fermierii inactivi şi instituţiile care deţin terenuri şi care primeau subvenţii, astfel încât aceştia să nu mai beneficieze de plăţile pe suprafaţă, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăţi directe decât acei fermieri care înregistrează şi lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu ştiu care din Bucureşti sau din alte zone care până acum cel puţin pe pajişti, pe administrarea corectă în bune condiţii agricole şi de mediu a pajiştilor, primeau aceste plăţi directe", a spus ministrul.
El a explicat că, nefiind fermieri activi, aceste instituţii şi fermieri vor figura pe "o listă neagră" şi nu vor mai putea primi plăţile pe suprafaţă.
"Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult, acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură", a spus Daniel Constantin.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro