Dintr-o camaruta aflata in vecinatatea biroului sau, Constantin Stanciu aduce un plic alb de nylon pe care il desface cu gesturi rapide. Dinauntru scoate o suprafata rectangulara, maronie si rugoasa, moale ca o bucata de lemn putrezit pe care o sfarama intre degetele lui.

"E «cocopit»", explica directorul serei Leoser Bucuresti, cel mai mare producator de legume din tara, cu o suprafata insumand aproape un sfert din suprafata serelor romanesti. "E facut din nuca de cocos. Se umfla cu apa, i se da de mancare ca unui copil, dar dupa calculator, se pun rasadurile pe el si cresc", spune Stanciu. "Cocopitul" e singura suprafata artificiala, alaturi de vata minerala ("rockwool") pe care producatorii de legume in sera mai produc in Europa. Eficienta sporita cu 50-75% a culturilor pe acest tip de suprafata i-a convins pe europeni sa renunte la gustul mai bun al legumelor cultivate natural. Mai mult, noua tehnologie simplifica munca producatorilor: daca solul trebuie tratat periodic, suprafata artificiala se inlocuieste pur si simplu dupa un an de zile.  "Gustul legumelor nu se compara cu cel al legumelor crescute pe sol, dar este mai eficient", spune Stanciu. "Vom incerca si noi sa trecem la «cocopit», pentru ca n-o sa facem fata altfel in Uniunea Europeana. Cand ei obtin 400-500 de tone la hectarul de tomate, si tu obtii numai 220-300, normal ca esti obligat sa treci la o alta tehnica pentru a putea face fata". Pe cele 90 de hectare detinute in Bucuresti, Leoser va implementa noua tehnica in etape, intr-un interval de 10-15 ani.

Leoser nu e singura societate care va renunta la productia pe sol. O alta societate bucuresteana, Berser, va planta curand rasadurile pe suprafata artificiala.  "Mai ramanem un an pe sol, si de la anul preluam tehnologia", spune Cristian Rusu, directorul general al firmei care detine 30 de hectare de sera incalzita in zona Berceni, in care cultiva tomate si castraveti. "In Bucuresti sunt toxine, amoniac, nu se poate cultiva ecologic. Iar pe substrat artificial vom putea fertiliza regulat, in conditiile comunitatii."  Dar entuziasmul pentru tehnicile comunitatii de a cultiva nu este impartasit de toti proprietarii de sere din Romania. Vor continua sa existe culturi pe sol in tara si vor fi chiar profitabile pentru cei ce le vor avea, e de parere Maria Schutz, actionara majoritara a trei sere romanesti, ce insumeaza o suprafata de 160 de hectare: Codlea Brasov, Orser Oradea si Agroser Campia Turzii.

"Personal n-am vrut sa trec pe substrat artificial, pentru ca singura noastra sansa este sa facem produse ecologice", spune Schutz. "La noi totul este foarte natural, mai ales la Codlea. Inclusiv apa o aducem din rau. Sera este doar un acoperis." Schutz spune ca toata suprafata de 160 de hectare este atestata pentru productia ecologica, iar saptamana trecuta serele au fost auditate de firma germana Ecocert pentru a primi certificatul de productie ecologica. Astfel, serele Mariei Schutz ar putea deveni primele sere ecologice atestate din Europa. 

Totusi, cum poate fi profitabila o sera care produce mai putin? Raspunsul e simplu, spune Schutz. Pretul in Europa este de trei ori mai mare pentru produsele ecologice. Iar diferenta de productivitate nu e atat de mare in favoarea productiilor pe sol artificial. "Productivitatea noastra e foarte mare: producem natural 200-300 de tone la hectar, in timp ce ei produc artificial 600-700 de tone. Suntem foarte pregatiti", considera directoarea. Sansa serelor sale este aceea de a fi intr-o zona nepoluata, de cand "s-a inchis Colorom". Dar Schutz nu a neglijat nici factorul timp: stiind ca un proces de acreditare dureaza trei ani, a luat-o din timp. Societati mai mici precum sera din Comanesti, Bacau, nu au inca o strategie bine definita. Toma Aichimoaie, unul dintre cei patru administratori ai serei privatizate in 2002, spune totusi ca inclina pentru produsele ecologice. "Cred ca o sa mergem pe ecologice ca sa putem exporta, pentru ca suntem intr-o zona fara desfacere. Dar nu ne-am interesat inca." Din cele 11 hectare istorice ale serei din Comanesti, astazi mai exista in picioare patru, dintre care unul singur e incalzit, pentru productia de spanac, salata si rosii. 

Schutz exporta deja 30% din productie in Germania, Cehia si Ungaria, dar a inceput deja sa "pregateasca" magazinele din Bucuresti pentru produsele ecologice. Indiferent de calea pe care au ales-o, societatile care au luat deja o hotarare par sa aiba un plan de afaceri fezabil, cu care pot supravietui dupa aderare. Problema e in curtea nehotaratilor, care, daca pastreaza solul pentru cultura dar nu vor avea atestatul de productie ecologica, nu vor putea vinde la preturi de trei ori mai mari, desi vor produce de doua ori mai putin. Iar riscul este mai ales al micilor producatori, spun marii producatori.

"In ultimii doi ani am fost in Ungaria si anul trecut am avut deceptia sa constat ca, dupa aderare, cam toti micii producatori au dat faliment", spune Stanciu de la Leoser. Falimentul micilor producatori din Ungaria  i-au adus lui Stanciu exporturi neasteptate. "Am avut export, in perioada Pastelui Catolic, de castraveti lungi de m-am speriat, cereau cate doua-trei camioane pe zi", spune directorul. "Pana acum in Ungaria intrai foarte greu, pentru ca aveau productia lor."

Pentru a evita slabirea sectorului in care activeaza prin disparitia celor mici dar multi, Stanciu spune ca incearca impreuna cu alti colegi sa constituie o asociatie interprofesionala a culturilor protejate din Romania, dar pana acum initiativa a fost franata de reticenta micilor producatori. "Cred ca vrem sa-i colectivizam, ca vrem sa punem stapanire pe ei, noi trebuie sa-i invatam." Ce vrea Stanciu sa-i invete? "Tehnica pe care o folosesc ei in exploatare e rudimentara", spune el. De exemplu, ei nu cunosc distanta la care trebuie plantate tomatele si planteaza 4 la metrul patrat, in loc de 2,4.  Iar eficienta sta in detalii. "Ei o sa-si dea seama in 2007 ca nu vor putea face fata cu productia pe care o fac acolo si cu cheltuielile pe care le vor avea." Indiferent de spaimele legate de agricultura din Romania si efectele integrarii in UE, se pare ca pentru proprietarii de sere este mai simplu - ei trebuie sa se decida daca raman agricultori sau se transforma in cococultori.