Alegeri prezidenţiale în Belarus: Aleksandr Lukaşenko câştigă al cincilea mandat - exit-poll

Autor: Ioana Bojan Postat la 12 octombrie 2015 86 afişări

Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 61 de ani, a câştigat un al cincilea mandat de preşedinte al Belarusului, în urma alegerilor de duminică, potrivit exit-poll-urilor, relatează Reuters în pagina online.

Sondajele efectuate la ieşirea de la urne au arătat că Lukaşenko va fi reales cu 80-84% din voturi, în timp ce rata de participare la vot era de 81% cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

Realegerea lui Lukaşenko, în urmă cu cinci ani, a dus la proteste ample şi la arestarea liderilor opoziţiei, dar sprijinul pentru regimul său de 20 de ani a crescut de când acesta pozează în garant al stabilităţii în faţa crizei economice şi a conflictului separatist prorus din Ucraina.

El a fost criticat mult timp de Occident pentru situaţia drepturilor omului şi reprimarea disidenţei politice, fiind denumit cândva de Washington "ultimul dictator al Europei". Occidentul a impus sancţiuni economice asupra unor oficiali belaruşi şi companii.

Uniunea Europeană este pregătită însă să suspende sancţiunile împotriva lui Lukaşenko, după eliberarea surprinzătoare, în august, a ultimilor deţinuţi politici, au declarat vineri surse europene.

Lukaşenko, care a exploatat tensiunile dintre Moscova şi Occident, şi-a îmbunătăţit recent imaginea în faţa UE, criticând anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia şi găzduind negocieri de pace la Minsk, pe tema conflictului din estul Ucrainei, la care au participat preşedintele francez, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel, şi Vladimir Putin.

"Am făcut tot ce a vrut Occidentul înaintea alegerilor. Dacă există dorinţa în Occident de a ne îmbunătăţi relaţiile, nimeni şi nimic nu poate împiedica acest lucru", a declarat Lukaşenko în timp ce vota. "Mingea este acum în terenul Occidentului", a adăugat el.

Preşedintele belarus este susţinut de Rusia, care furnizează ţării cu 9,5 milioane de locuitori energie la preţuri reduse, preţuind Belarusul ca aliat şi ca zonă-tampon în faţa unor state membre NATO, precum Polonia.

Dar Lukaşenko a avut uneori şi divergenţe cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Cei doi lideri sunt implicaţi în prezent într-o dispută privind intenţia Rusiei de a înfiinţa o bază aeriană în Belarus.

În relaţia cu Occidentul, încarcerarea opozanţilor politici a dus la izolarea internaţională a lui Lukaşenko şi la impunerea de sancţiuni asupra unor oficiali belaruşi, în urma alegerilor contestate din 2010.

Propunerea a generat critici din partea acelor lideri ai opoziţiei care şi-au petrecut viaţa protestând faţă de liderul autoritar şi promovând valorile democraţiei.

"Dacă ei sunt alături de acest asasin, criminal, atunci democraţia înseamnă doar vorbe", a declarat liderul opoziţiei Mikola Statkevici, care a fost graţiat în august după cinci ani de închisoare.

Sâmbătă, disidentul belarus care tocmai a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pe 2015 a declarat că UE ar trebui să aibă grijă cu Lukaşenko. "La fiecare patru ani, noi oficiali europeni vin la putere şi cred că pot rezolva problema Lukaşenko fără să ştie că el nu este de încredere", a declarat Svetlana Alexievici într-o conferinţă la Berlin, apreciind că alegerile vor fi fraudate.

La un miting neautorizat din capitala belarusă Minsk, desfăşurat sâmbătă, la care a participat şi Statkevici, liderul opoziţiei Vladimir Nekliaiev a cerut UE să fie fermă în faţa lui Lukaşenko. "Ştim sigur un lucru: cu Lukaşenko la putere, situaţia nu se va schimba niciodată", a afirmat el.

Nekliaiev a fost încarcerat în 2010, în urma protestelor de amploare faţă de victoria disputată a lui Lukaşenko la alegeri.

Liderul belarus şi fiul său în vârstă de 11 ani, Nikolai, au făcut o fotografie alături de familia Obama luna trecută, cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Lukaşenko îl pregăteşte pe Nikolai, cunoscut drept Kolia, pentru a-i fi succesor. Adesea îmbrăcaţi în haine identice, cei doi s-au întâlnit cu lideri ca Papa sau preşedintele chinez, Xi Jinping.

Lukaşenko a avut trei contracandidaţi aproape necunoscuţi opiniei publice, dintre care numai unul, Tatiana Korotkevici, şi-a făcut campanie electorală.

Oferind singura alternativă susţinătorilor opoziţiei, Korotkevici, în vârstă de 38 de ani, are rezultate bune în sondaje, dar chiar şi echipa sa se îndoieşte că poate duce alegerile în turul doi.

Secţiile de vot s-au deschis la ora 5.00 GMT (8.00, ora României) şi s-au închis la 17.00 GMT (20.00, ora României).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BELARUS,
ALEGERI,
PREŞEDINŢIE
/actualitate/alegeri-prezidentiale-in-belarus-aleksandr-lukasenko-castiga-al-cincilea-mandat-exit-poll-14826575
14826575
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.