Dupa nasterea fetitei, tanara familie a pornit intr-o lunga calatorie prin Europa si s-a stabilit intr-un sat din Peninsula Iberica. Intr-o comunitate eco in care oamenii incearca pe cat posibil sa nu foloseasca bani, ci sa faca troc, schimband intre ei produsele pe care le obtin de la natura. Ei nu se considera cetatenii niciunei tari si nu agreeaza sistemul de organizare politico-administrativ al teritoriului pe care traiesc.

 

Gratie unui laptop pe care il incarca la baterii solare si retelelor de Wifi prin care se conecteaza la Internet, Alice a putut lua legatura cu Ziare.com. Ea a acceptat sa vorbeasca despre stilul de viata inedit pe care il are, dar si despre motivele care au determinat-o sa aleaga sa traiasca altfel decat majoritatea.

 

 

Unde locuiti in prezent, care sunt conditiile pe care vi le ofera natura si cu cine impartiti acest stil de viata?

 

In prezent, locuiesc alaturi de copii, de tatal fetitei mele, impreuna cu o alta mama si cei trei copii ai sai la ferma lor, compusa din livezi de portocali, ceva maslini stramosesti si avocado. Gradina se inalta zi de zi, momentan ne concentram pe culesul maslinelor, treaba pe care imi place sa o fac.

 

Am preparat dulceturi de fructe - langa casa cresc si pomi de kaki si feijoa. De asemenea, din coaja de la portocale, fiind ecologice, am folosit zahar integral - melasa, iar marmeladele le-am schimbat pe produse la targ sau la producatori bio. Cum mancam numai produse vegetale, gradina asigura mult din consum, facem troc pentru diverse alimente - mei, ovaz, quinoa, hrisca.

 

Crestem noi salatele, radacinoasele, lintea si fasolea, dovlecii si porumbul, orz si grau pentru incoltit bun de mestecat, stevia dulce, alune si fructe precum goji. O mare parte din plantele salbatice sunt comestibile si foarte nutritive, in natura se gasesc mancare si medicamente pentru toti si pentru toate.

 

Cand ati luat decizia sa va mutati in natura si ce au spus rudele si apropiatii despre asta?

 

Nu este vorba de o decizie anume, ci mai degraba viata mea, asa cum am ales sa o traiesc, a curs cumva catre aceasta situatie, devenind cea care mi s-a parut cea mai relevanta de a-mi petrece zilele. Am ales sa beau numai apa curata, vie, sa vad cerul si stelele, in locul mall-urilor, sa respir mai degraba intre pomi decat intre masini si sa meditez sau sa ma ocup de spirit in loc sa imi consum constiinta cu griji si stres, alergand dupa himere in societatea civilizata.

 

V-ati adaptat greu la acest stil de viata?

 

Este foarte usor sa traiesti asa cum alegi sa traiesti, stilul nostru de viata este unul normal. Corpul cunoaste totul de milioane de ani, in genele sale este toata experienta vietii pe Pamant, exaltat si fericit mi-a fost trupul spalat cu apa proaspata, plina de minerale si conectandu-ma desculta cu energia pamantului. Nu as fi reusit insa sa ma adaptez la stilul de viata dupa ceasul desteptator...

 

Ce v-a lipsit cel mai mult din lumea "civilizata"?

 

Nu traiesc o viata de lipsuri, caci aceasta perceptie e la baza unei filosofii pe care nu o impartasesc, anume atasamentul material si asteptarile. Lumea mea este completa, nu doresc nimic, totul vine si curge ca o minunatie, viata isi gaseste cursul armonios fara vointele ego-ului.

 

Ce anume va place cel mai mult la stilul acesta de trai?

 

Sunt libera. Sunt eu. Fac ce simt, fericire.

 

Cum decurge o zi din viata unui om care traieste "in salbaticie"?

 

Pur si simplu traiesc, in fiecare zi. Depinzand de loc, in general nu exista rutina, nu am program ori ceas, ori stres, insa merg sa iau apa de la izvor, ritual sublim pe care ma bucur sa il savarsesc de fiecare data, simtindu-ma tare norocosa sa beau apa sfanta, vie si pura, direct din prospetimea adancurilor. Folosesc o toaleta compost si apa in loc de hartie igienica.

 

Diminetile, eu si plantele radem impreuna si impartasim frumoase vibratii in timp ce adun galbenele pentru ceai. Gradina este un prieten de zi cu zi, unde petrec timp si energie, ajutand viata sa se dezvolte in abundenta, ca apoi sa devina parte din noi. Plantele imi sunt dragi, pamantul imi place sa il simt cu palmele, insa cred in cat mai putina interventie umana, deci cel mai mult pun seminte in pamant si daca e necesar, ii daruiesc apa. Apoi, mai exista situatia focului, scrie ziare.com