Altmaier: Negocierile comerciale dintre Europa şi Statele Unite vor fi dificile
Negocierile comerciale dintre Europa şi Statele Unite vor fi dificile, dar contextul economic actual creşte şansele ca cele două părţi să ajungă la un acord, a declarat marţi Peter Altmaier, ministrul german al Economiei, conform Reuters.
„Negocierile care urmează vor fi dificile”, a declarat Altmaier într-un interviu pentru postul de televiziune Deutschlandfunk.
„Am fost acolo (în Statele Unite, n.red.) în luna iunie şi am ajuns la concluzia că, pentru Administraţia Statelor Unite, găsirea unei soluţii este mai importantă decât continuarea conflictului”, a adăugat ministrul german.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat la începutul lunii august un acord cu Uniunea Europeană privind creşterea exporturilor americane de carne de vită în spaţiul comunitar, măsură ce indică o posibilă îmbunătăţire a relaţiilor comerciale tensionate între partenerii transatlantici.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro