Amazon mizează pe un serial cu tematică transgender pentru a face concurenţă platformei Netflix
Grupul Amazon, un gigant în domeniul comerţului online, a prezentat luni seară în avanpremieră noul său serial, "Transparent", pe care mizează pentru a face concurenţă platformei online Netflix, adoptând însă o strategie diferită faţă de aceea a companiei rivale, informează AFP.
Serialul "Transparent", al cărui titlu reprezintă un joc de cuvinte între anunţarea în public a propriei homosexualităţi şi faptul de a fi un părinte "transgender", este o comedie cu accente dramatice despre o familie americană şi peripeţiile sexuale ale membrilor acesteia, putând fi considerată din acest punct de vedere o combinaţie între serialele "Modern family" şi "Queer as folk".
Lansarea a avut loc luni seară, la Los Angeles, însă primul sezon va fi disponibil integral spre vizualizare în streaming pe 26 septembrie, promiţând internauţilor multe ore de "binge watching" - termen care poate fi tradus prin sintagma "vizualizare compulsivă", ce desemnează vizualizarea mai multor episoade dintr-un serial, fără pauză, unul după celălalt.
Serialul "Transparent" este scris şi regizat de Jill Soloway, coproducătoare a seralului cult "Six Feet Under", şi îi are ca protagonişti pe Jeffrey Tambor şi Gaby Hoffman.
"Este un serial pentru toţi aceia care se simt diferiţi şi excluşi. Este amuzant, vorbeşte despre iubire şi despre nevoia de a fi iubit aşa cum eşti în realitate", a declarat Jill Soloway.
Episodul pilot al serialului îl prezintă pe Mort Pfefferman, un tată de familie care doreşte să devină femeie şi care încearcă să îşi mărturisească dorinţele ascunse în faţa celor trei copii ai săi, care au şi ei propriile lor probleme sexuale.
"Eu interpretez o femeie care îşi explorează identitatea sexuală, o mamă şi sunt probabil o fiinţă la fel de complicată ca şi ceilalţi membri ai acestei familii", a declarat actriţa Amy Landecker.
Cu scene de nuditate integrală, subiecte sociale arzătoare şi nevroze familiale amuzante, primul episod al serialului "Transparent" a fost lăudat de criticii de specialitate atunci când a fost distribuit online, pe 6 februarie.
Amazon a reţinut acest proiect şi a produs apoi un sezon cu 10 episoade, alături de alte cinci seriale, dintre care se remarcă "Mozart in the jungle", "Bosch" şi "After", care vor fi difuzate în lunile următoare.
Însă "Transparent" a ieşit în evidenţă în cel de-al doilea "sezon de episoade-pilot" al grupului Amazon şi ar putea să ofere astfel imperiului lui Jeff Bezos, care s-a diversificat în domeniul online, un titlu capabil să rivalizeze cu "regele streaming-ului" Netflix şi serialele sale celebre - "House of Cards" şi "Orange Is The New Black".
Precaută pentru unii, inovatoare pentru alţii, strategia grupului Amazon se află la polul opus faţă de cea a marelui său rival Netflix.
În contextul în care Netflix a ales să producă doar două seriale, dar cu nume celebre de la Hollywood (Kevin Spacey şi David Fincher), acceptând pariul de a investi de la bun început pentru a lansa 26 de episoade, Amazon a lansat în 2010 un sistem darwinian şi interactiv.
Amazon a lansat mai întâi un apel de scenarii, a selectat câteva, producând apoi un episod pilot pentru unele dintre proiectele reţinute.
Plasate online gratuit, episodele-pilot sunt analizate şi comentate de internauţi. Cele mai populare dintre ele sunt alese pentru a sta la baza unui întreg prim sezon.
"Alpha House" şi "Betas" au fost primele două seriale produse de Amazon, dar ele au trecut aproape neobservate.
La sfârşitul lunii august, Amazon a lansat al treilea sezon de episoade pilot, cu cinci noi titluri: "The Cosmopolitans", "Hand of God", "Hysteria", "Really" şi "Red Oaks".
Cronicile de specialitate sunt mai degrabă amestecate.
Vorbind despre "Hand of God" şi "Hysteria", publicaţia The Hollywood Reporter spune că aceste două noi "tentative" ale grupului Amazon nu fac "mare lucru pentru a crea vâlvă" şi "întăresc ideea potrivit căreia e foarte greu să faci televiziune".
Amazon mizează însă foarte mult pe "Transparent", pentru moment singura lui şansă de a-şi obţine un loc în curtea marilor producători de televiziune, în plin "război" al conţinuturilor create de giganţii media şi internetului.
Deşi persoanele transgender nu reprezintă o noutate în acest domeniu (transsexuala Laverne Cox este una dintre vedetele serialului "Orange Is The New Black"), este pentru prima dată când un serial este centrat pe o astfel de persoană, care, pe deasupra, este şi un tată de familie.
Potrivit editorilor de la revista Time, "Transparent" este dovada faptului că "nu doar Maura Pfefferman, ci întreaga industrie de gen este pe cale să suporte o transformare fantastică".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro