Ambasada SUA în Rusia verifică informaţiile privind arestarea unui diplomat american
Ambasada Statelor Unite în Rusia verifică informaţiile apărute în presa rusă privind posibila arestare a unui diplomat american, suspectat că a condus un autovehicul în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei, citat de Sputnik.
"Nu putem confirma informaţiile deocamdată. Verificăm (aceste informaţii). Politica noastră este să ne încurajăm diplomaţii să respecte legile locale", a declarat pentru agenţia RIA Novosti purtătorul de cuvânt al ambasadei SUA la Moscova, Will Stevens.
Anterior, o sursă din poliţia rusă a afirmat că poliţiştii ruşi au încercat să oprească un BMW X5, condus de un consilier al ataşatului american pe probleme de apărare în Rusia Bruce McClintock, în apropiere de aeroportul Domodedovo, din regiunea Moscovei. Diplomatul a ignorat iniţial cererea poliţiei, dar ulterior a fost oprit în parcarea aeroportului.
Potrivit sursei citate, poliţia a descoperit că diplomatul nu avea asigurarie obligatorie OSAGO.
În timp ce îi inspectau documentele, poliţiştii au simţit că bărbatul mirosea a alcool. Potrivit protocolului, însă, diplomatul a refuzat să se supună testului de alcoolemie, a precizat sursa.
În urma incidentului, maşina diplomatului a fost condusă de soţia acestuia, care se afla în autovehicul în momentul arestării.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro