Amenzi de 400.000 de lei şi 4 magazine închise temporar, după un control ANPC în Hala Obor
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei şi au dispus oprirea temporară a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a 4 magazine, în urma unui control făcut la Hala Obor.
Potrivit unui comunicat al ANPC, miercuri s-au derulat acţiuni de verificare a modului în care sunt comercializate produsele în Hala Obor din Capitală.
Echipele de control au făcut 24 acţiuni de control la toate firmele care îşi desfăşoară activitatea în Hala Obor, precum şi la cea care administrează locaţia. S-au aplicat amenzi în valoare totală de 387.000 lei.
„Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum şi oprirea definitivă de la comercializare şi distrugere a peste 800 de kg de carne, în valoare aproximativă de 30.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor a 4 magazine şi 2 raioane de magazin şi remedierea deficienţelor întregului complex, în maximum 15 zile”, se arată în comunicat.
Cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC sunt utilizarea de spaţii de depozitare improprii, tăvi neigienizate, instrumente de tranşare neconforme, nerespectarea regimului de temperatură pentru carnea prospătă, vânzarea cărnii fără afişarea informaţiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege, camere frigorifice şi vitrine neigienizate.
În ceea ce priveşte Hala Obor, inspectorii spun că au găsit pereţi şi tavanul deterioraţi, cu înfiltratii masive, cu mucegai cu faianţă lipsă, tencuială căzută, uşi cu zone de rugină, paviment cu zone crăpate, bucăţi de pavaj lipsă, denivelări, acumulări de apă, în unele locuri, cu acumularii masive de praf şi grăsime în strat grosier, grupul sanitar în totalitate neigienizat, dar şi existenţa unor zone din tavan cu bucăţi lipsă, fiind un pericol de accidente, care pot afecta viaţa şi siguranţa consumatorilor.
„Am fost la cumpărături în Obor. Acolo unde mielul nu este doar un aliment specific sărbătorilor pascale, ci reprezintă, în primul rând, o sursă de venituri speculative. Aşa înţeleg cei care se pretind a fi producători să îşi respecte concetăţenii. Aruncă preţurile la cer, dar ţipă cât îi ţin puterile când alţii, în alte domenii, fac acelaşi lucru. Am luat şi noi aproape o tonă de carne şi culmea ne-au dat şi bani - vreo 400 de mii de lei. În felul acesta, am adus la bugetul de stat, în folosul românilor, parte din banii smulşi din buzunarele lor de către oportuniştii cu pretenţii de comercianţi cinstiţi. Pare că şi Hala Obor şi-a pierdut strălucirea de odinioară, jucând zaruri cu cei de acolo, a căror manifestare de mahala ne dovedeşte că nu sunt producători decât de zarvă şi necinste”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro