Amenzi în valoare de aproape 690.000.000 de lei, aplicate de Poliţia Română în sezonul estival

Autor: Departamentul Social Postat la 24 septembrie 2017 168 afişări

Poliţia Română a desfăşurat peste 32.000 de acţiuni în sezonul estival 2017, aplicând, la nivel naţional, amenzi de aproape 690.000.000 de lei şi confiscâd bunuri în valoare de 132.000.000 de lei, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

"Poliţiştii de ordine publică, rutieră, transporturi, dar şi de la alte structuri, au organizat 32.114 de acţiuni, au intervenit la 320.554 de evenimente, dintre care 272.515 au fost sesizate prin apelul unic de urgenţă 112. Astfel, au fost constatate 76.973 de infracţiuni, dintre care 24.089 contra persoanei, 30.149 contra patrimoniului, 30.149 de infracţiuni de corupţie şi de serviciu şi 10.858 la regimul rutier", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), remis duminică MEDIAFAX.

Abaterile au atras aplicarea a 784.909 de sancţiuni, dintre care 120.853 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de aproape 690.000.000 de lei şi au fost confiscate bunuri a căror valoare se ridică la 132.000.000 de lei.

12.976 de persoane bănuite de fapte ilegale au fost prinse în flagrant delict.

Totodată, poliţiştii au depistat 1.137 de persoane urmărite în temeiul legii.

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, au fost aplicate 611.744 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 11.150 pentru consum de alcool şi 205.973 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Poliţiştii au reţinut 46.771 de permise de conducere, dintre care 4.763 pentru consum de alcool şi 13.140 pentru viteză şi au retras 18.363 de certificate de înmatriculare auto.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
POLIŢIE,
LITORAL,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.