ANALIZĂ: Afganii aleg sâmbătă un nou preşedinte, după 13 ani de regim Karzai şi război
Afganii se prezintă sâmbătă la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte, după 13 ani în care Hamid Karzai s-a aflat la putere şi o intervenţie militară condusă de americani care au transformat ţara, fără să reuşească să-i învingă sau să-i ralieze pe insurgenţii talibani.
Acest prim transfer politic de putere de la un preşedinte ales democratic la altul este considerată un test major pentru stabilitatea ţării şi soliditatea instituţiilor, în contextul în care retragerea forţelor NATO până la sfârşitul lui 2014 alimentează temeri cu privire la o intensificare a violenţelor.
Modul în care se va desfăşura scrutinul va releva progresele înregistrate în ţară de la sfârşitul regimului talibanilor, îndepărtaţi de la putere în 2001, în urma atentatelor de la 11 septembrie, de către o coaliţie internaţională condusă de către americani.
Îndepărtaţi de la putere, dar nu şi învinşi, talibanii sunt în continuare artizanii unei insurecţii, iar în 2013 alţi aproximativ 3.000 de civili au fost ucişi în război - cu 7% mai mulţi decât în 2012 -, potrivit ONU.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro