"Am văzut conflicte incredibil de complicate în trecut", notează Shashank Joshi, un cercetător de la Royal United Services Institute (RUSI), cu sediul la Londra, citând, între altele, conflictul din Bosnia. "Însă ţările implicate de această dată sunt mult mai puternice, iar mizele mult mai importante".

Chiar dacă toţi actorii implicaţi în Siria se declară împotriva grupării Satul Islamic (SI), ei se repartizează în două tabere: susţinătorii regimului lui Bashar al-Assad - în frunte cu Rusia şi Iranul -, şi criticii acestuia - occidentalii, arabii şi turcii.

Primii îl susţin financiar şi militar pe preşedintele sirian, încă de la începutul insurecţiei, în 2011. Iranul a trimis mii de membri ai Gardienilor Revoluţiei în Siria. Iar începând de miercuri, Moscova efectuează atacuri aeriene.

"Sub marele slogan al luptei împotriva terorismului, ruşii vizează forţele cele mai eficiente împotriva regimului" sirian, subliniază Zyad Majed, un profesor la Universitatea Americană din Paris. Ei au bombardat, astfel, zone din centrul şi vestul Siriei, unde regimul "a suferit importante înfrângeri în ultimele luni", precizează el.

În pofida faptului că sunt aliaţi, Moscova şi Teheranul au totodată "interese diferite", relevă Shashank Joshi.

"Rusia se concentrează asupra părţii de nord-vest, cu scopul de a-şi proteja baza navală de la Tartous şi zona din jurul (oraşului) Latakia", unde s-au instalat, pe aeroport, explcă el. Iranul şiit, la fel ca preşedintele al-Assad, "caută mai ales să protejeze un culoar pentru Hezbollah, în regiunile apropiate de frontiera cu Libanul şi Israelul".

Teheranul vrea, de asemenea, să securizeze un loc sfânt şiit de la periferia Damascului - Mausoleul lui Zaynab, şi o zonă majoritar şiită din provincia Idleb (nod-vest).

Atât pentru Rusia, cât şi pentru Iran, mizele sunt enorme, adaugă Shashank Joshi. "Dacă Iranul pierde Siria, îşi pierde, de departe, principalul aliat în Orientul Mijlociu. Dacă Rusia pierde Siria, ar încasa o lovitură geopolitică", subliniază el.

Catastrofă

Pe de altă parte, opozanţii lui al-Assad s-au regrupat, în urmă cu aproximativ un an, în cadrul unei coaliţii conduse de către Statele Unite, cu scopul de a-i bombarda pe jihadiştii Statului Islamic, dar fără să coopereze cu regimul sirian. De atunci, ei au efectuat aproximativ 2.500 de atacuri aeriene asupra unor ţinte jihadiste, în Siria.

Dar şi aici motivaţiile sunt diferite.

În tabăra occidentală, determinarea pare mai slabă. "Statele Unite sunt împotriva lui al-Assad, dar este clar că ele nu doresc să-şi asume prea multe riscuri", apreciază Shashank Joshi.

În plus, există şi o Turcie care joacă un rol ambiguu. Suspectată mult timp de complezenţă faţă de SI, Ankara s-a alăturat până la urmă coaliţiei vara aceasta, dar pentru a ataca mai ales bazele din sparele liniilor frontului ale gherilei kurde - o miză naţională.

Israelul, la fel, ar fi efectuat, potrivit unor surse străine, peste zece atacuri aeriene în Siria, începând din 2013, îndeosebi împotriva unor transporturi de armament destinat Hezbollahului libanez.

În fine, aceşti actori străini, care susţin fiecare dintre ei diverse grupări rebele, sunt în pericol să se jeneze unii pe alţii, subliniază Colum Strack, de la centrul de reflecţie londonez IHS.

Pentru a evita orice incident între forţele armate, autorităţile militare şi americanii au început joi discuţii, însă, potrivit acestui expert, întepătrunderea dintre grupările rebele, la sol, va antrena în mod inevitabil fricţiuni.

"Grupările rebele sunt extrem de amestecate. În contextul în care rebelii susţinuţi de către americani cooperează cu alţi rebeli, este dificil să-i loveşti pe unii fără să-i atingi pe alţii", apreciază Strack, în contextul în care americanii le-au reproşat ruşilor că au atins un grup format de către CIA.